-

„Țestul din vatră nu se mută”! Mama Floarea și gustul pâinii omologate

Mama Floarea este singurul producător omologat de pâine la țest. De loc din comuna Scărişoara, judeţul Olt, face pâine în ţest de la 10 ani. De ceva timp, Floarea Vasile a pus pe picioare o afacere cu pâine caldă produsă în ţest.

Produce şi vinde pâine în ţest la târgul organizat în curtea Academiei de Ştiinţe Agricole din Bucureşti. Meseria dobândită din familie i-a adus femeii un atestat de producător tradiţional de pâine în ţest. Este singurul atestat pentru acest produs tradiţional pe care Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale l-a eliberat în 2014.

Cum a început totul?
Floarea Vasile lucra în comuna natală la o cofetărie, iar când patronul a dat faliment a început să facă pâine în ţestul din gospodărie şi să o vândă în comunele învecinate. A venit un moment în care băiatul său, Liviu Vasile , a participat la un târg de legume în Capitală iar Mama Floarea i-a pus la pachet şi pâine făcută în ţest. Organizatorii târgului au gustat din pâinea proaspătă cu miros de grâu adusă de la Scărişoara şi au decis să o invite pe Mama Floarea la Bucureşti, pentru a face pâine caldă pentru vizitatori.

Cum să faci un ţest „ca la carte”?
Mama Floarea ştia de la mama sa că „ţestul din vatră nu se mută”. Cu toate astea însă, ajutată şi de fiul său, a reuşit să construiască trei ţesturi la târgul organizat în curtea Academiei de Ştiinţe Agricole din Bucureşti.
Ca să faci un ţest „ca la carte” trebuie să aştepti patru săptămâni după Paşte pentru ca pământul să fie bun. Apoi se găsesc nouă femei mai în vârstă care calcă argila amestecată cu pleavă şi cu paie, se modeleză, se dă forma ţestului şi se pune la uscat. Când s-a uscat e numai bun de făcut pâine în el.

Cum se face pâinea în ţest?
Mama Floarea spune că secretul constă în frământarea aluatului. Reţeta e simplă. Se pune făină de grâu cules de la Scărişoara şi măcinat la moara de la Rusăneşti, apă caldă, drojdie şi sare. Se frământă aluatul rezultat, după care se lasă o jumătate de oră la crescut. Apoi, se mai frământă încă 15 minute. Se modelează, se pune pe cârpătorul presărat cu mălai şi se bagă în ţest. Focul trebuie făcut cu vreascuri şi să nu ardă prea tare.

Floarea Vasile nu s-a gândit niciodată că pâinea caldă produsă în ţest o va face celebră în toate colţurile ţării şi, în plus, îi va aduce bani. Acum este mândră că a luat în considerare vorbele mamei sale care-i spunea adesea „pune mâna şi învaţă să faci pâine, că nu se ştie ce vremuri vin”.

Text: Robina CORNACIU