ATENȚIE!!! Carnea din marile magazine, un real pericol pentru sănătate! Iată cum este aceasta “cosmetizată” pentru a fi revândută
Carnea se numără printre cele mai vândute produse, dar și printre cele mai perisabile. Reprezentanţii autorităţilor de control descoperă adesea produse cu termen depăşit care sunt “gătite” pentru a le fi mascate defectele. Acest lucru însă nu împiedică marile magazine să vândă în continuare carne stricată, reîmprospătată prin trucuri mizerabile și ambalată frumos.
20 Iunie 2016, 11:23
Fenomenul este confirmat și de Ministrul Agriculturii, care susține faptul că românii mănâncă doar resturi alimentare, produse neconforme şi neverificate. Dacă ar fi să ne luăm după recentele declaraţii ale lui Achim Irimescu, tot ce punem pe masă poate reprezenta un pericol pentru sănătatea noastră. Trist e că rezultatele unor controale întreprinse la nivel naţional îi dau dreptate ministrului, care atenţionează că cei care scot alimente pe piaţă apelează la trucuri mizerabile pentru a-şi vinde marfa. „Importatorii se orientează şi aduc produse la sfârşit de termen de valabilitate sau chiar depăşit. În România sunt cazuri în care salamul se spală cu oţet; se schimbă saramura la brânză, iar brânza se bagă din nou la vânzare. Statul nu-şi face datoria, ANPC nu şi-o face. Alţii controlează ce intră din România, noi de ce să nu controlăm ce primim de la alţii?”, afirmă Ministul Agriculturii.
Iată la ce metode recurg marii comercianți pentru a da o altă față produselor din carne expirate sau aflate în prag de expirare:
Un angajat al unui hipermarket a descris, sub protecția anonimatului, care este drumul produselor din carne din momentul în care intră pe poarta magazinului până când ajung pe mesele noastre sau la staţia de distrugere. În ceea ce priveşte carnea de porc şi de vită, în carmangeriile din marile magazine ea ajunge sub formă de carcasă. Produsele au termen de valabilitate de şapte zile. Angajaţii carmangeriei tranşează carnea şi din ea scot pulpa, spata şi o feliază.
Frumos ambalate, aceste produse ajung în vitrină. Aici, produsele primesc termen de valabilitate de trei zile. Altfel, îşi schimbă culoarea, dacă sunt expuse mai mult timp în vitrine, acolo unde nici temperatura nu este foarte scăzută. Evident, nu toată marfa se vinde şi, în cea de-a treia zi, normal ar fi ca produsele din carne rămase în galantare să se arunce. În realitate, însă, lucrurile nu stau aşa.
ATENȚIE LA …
1) Cubuleţele din carne
În loc să fie trimisă la incinerare, carnea se retrage din vitrină în dimineaţa expirării şi ajunge din nou în sala de tranşare unde se elimină de pe fiecare bucată partea stricată, cea care îşi pierde cel mai repede culoarea de marfă proaspătă. Apoi, carnea se taie sub formă de cubuleţe şi se scoate din nou la vânzare reambalată şi prezentată în aceleaşi galantare. Produsul deja expirat primeşte, evident, un nou termen de valabilitate, mai exact alte trei zile.
Dacă nici cubuleţele din carne aşa-zis proaspete nu se vând în totalitate, marfa rămasă se întoarce din nou în carmangerie, adică tot în hipermarket, dar departe de ochii clienţilor, şi se condimentează, apoi se reîntoarce în vitrină. De data aceasta, noile cubuleţe, susținute de mirosul puternic al condimentelor, au termenul de valabilitate mai mare: patru zile.
2) Carnea tocată
Sunt situaţii când nici cubuleţele din carne condimentată nu se vând, dar nici nu se aruncă. Carnea se retrage de la vânzare şi se spală cu apă rece. După ce se scurge bine apa de pe carne, ea se toacă şi ajunge în mici sau în carne tocată vândute clienţilor. Termenul de valabilitate al unui astfel de produs este de şase zile. Dacă nici aşa marele magazin nu scapă de ea, marfa ajunge la sectorul gastronomie al hipermarketului, unde cu carnea tocată se prepară musaca, chiftele, sarmale. Practic, în acest moment, carnea a expirat deja de 13 zile.
3) Batonul de salam, „revigorat” cu ulei
În ceea ce priveşte batoanele de salam, de şuncă presată, care se feliază, există o metodă neortodoxă care se foloseşte pentru a nu se elimina folia care se înnegreşte peste noapte. Astfel, batonul se freacă pe gheaţă şi culoarea iniţială a produsului „reînvie”. Mai există o altă practică pentru a păcăli clienţii în ceea ce privește produsele afumate care capătă o mâzgă la exterior de atâta stat în vitrină: se spală cu apă şi se pulverizează peste ele stropi de ulei.