Conservarea legumelor
Conservarea legumelor în propria gospodărie reprezintă, de multe ori, perpetuarea unei tradiţii de familie, însă, pe de altă parte, înseamnă şi o importantă resursă pentru bucătărie.
23 Septembrie 2015, 04:25
Legumele pot fi conservate fiecare în parte sau în combinaţie, obţinându-se diferite amestecuri de legume mărunţite sau transformate în pastă. Aceste conserve sunt folosite apoi la ciorbe şi la multe mâncăruri gătite sau chiar ca aperitiv.
Înainte de conservare, trebuie făcută o atentă selecţie a legumelor, păstrându-le pe cele coapte şi fără părţi lovite şi eventual alterate. Este recomandată utilizarea sării geme, nu cea recristalizată, deoarece aceasta conţine iod care poate înmuia murăturile.