Sărbătoarea dedicată Bostanului, în acest week-end, la Poşta Câlnău
Dolofan, rotund, alungit sau putin turtit, de un portocaliu care da un plus de culoare toamnei, dovleacul este o vedeta in felul sau printre legumele tarzii. Incepand din luna septembrie, aroma dovleacului copt si a semintelor sale proaspete, prajite si sarate ne insoteste pana in prag de iarna.
18 Septembrie 2017, 15:00
Cunoscut si sub denumirea populara de bostan sau cucurbăta, gospodarii si fermierii din judetul Buzau fac anual dovada locului de cinste pe care il atribuie dovleacului prin organizarea unui festival dedicat acestuia.
Aflat deja la a treia editie, Poşta Câlnău gazduieste si in acest an, in perioada 15-17 septembrie sarbatoarea 'Zilele Dovleacului', la care participanţii vor putea degusta mai multe produse - prăjituri, plăcinte, dulceţuri aromate realizate din dovleac.
'Localnicii cultivă bostanii în cantităţi mari, într-o multitudine de soiuri. La Poşta Câlnău va avea loc timp de trei zile un festival etno-gastronomic, iar pasionaţii de gastronomie vor fi invitaţi să deguste bunătăţi din bostan preparate după reţete locale', a afirmat Sorin Munteanu, primarul localităţii Poşta Câlnău.
Potrivit sursei citate, pe lângă preparate delicioase din dovleac, oaspeţii se pot înfrupta cu produse tradiţionale româneşti, pastramă de oaie, cârnaţi de Pleşcoi, babic, cârnaţi de casă, bulz de mămăligă, sarmale în dovleac cât şi must proaspăt.
În fruntea mesei vor sta preparatele eco din dovleac, prăjiturile, plăcintele, gemurile şi dulceţurile aromate.