Tocană țărănească de purcel (Rețeta lui Radu Anton Roman)
La Jibou, lângă o splendidă grădină botanică, era acum vreo douăzeci- treizeci de ani o cârciumioară-„Gradina de vară dendrologică“ - ținută de o unguroaică cu bărbat valah (sau invers, nu mai țin bine minte).
27 Septembrie 2016, 09:32
Perechea, dincolo de cateva chestii ingrozitor de grele (felii de slanina groasa fierte-prajite in untura, osanza de porc topita, frecata cu sare, ceapa si ...smantana, carnati din slanina) facea din cand in cand cate o mancarica pe care o anunta, la douasprezece fix, pe copacul din fata intrarii. Avea cinci afise, in cinci culori, pentru cele cinci feluri de mancare ale casei, „ca sa nu mai piarda domnii timpul cu cititul“.
Cand se afisa pancarta verde, „tocana taraneasca de purcel“, apareau imediat cele doua masini ale militiei din oras, ticsite, veneau in tromba Dacia primarului, Opelul chirurgului, mereu cu ginecologul si tovarasul in civil, bicicleta dirigintelui postei, caruta de la deratizare-ecarisaj etc.
El, „gestionarul“, aducea blidele cu mancare in fata, pentru flamanzii de rand, asezati la cele patru-cinci mese ale gradinitei inconjurate de niste tuia pricajiti, iar ea, „tovarasa chelner“, le ducea pe cele din spate, de la „separeuri“, langa cocinile de porci, unde se inghesuiau, invizibili, privilegiatii.
Vinul era local si neasteptat de gustos, oferit cuviincios, cu carafe mici: Silvaner, Pinot Gris si Feteasca Alba de Zalau si Simleu.
Hazul nebun era dat de privirile chiorase si comentariile acide, invidioase, pe care le mormaiau cei din gradina si cei din separeuri: cei din fata, „galeria”, aveau sentimentul ca „spatele“, mananca si bea ceva mai bun decat ei, cei din dos, „lojile”, ii urau pe cei fara griji si responsabilitati pentru ca nu trebuiau sa se ascunda langa cocini.
Legumeam ore intregi sfertul de vin alb, de soi, bine conturat, ca orice vin transilvanean (divagatie scurta si neprimejdioasa: am recunoscut recent, in cateva locuri si in cateva randuri, o spun fara ezitare, vinuri exceptionale, Feteasca Alba si Regala de Aiud, in sticle imbuteliate sub eticheta... Cotnari! Ce dracu’ se intampla cu marcile romanesti?!)
Mancam insa, hulpav, doua-trei farfurii cu tocanita frageda, picanta exact cat trebuie.
