Și oamenii mari sunt oameni: De la aurul olimpic la ... mânăstire

De exemplu Olimpiada de vară de la Tokio, din 1964 a reunit la start 5.586 de sportivi din 94 de națiuni ale lumii, iar situarea delegației noastre pe locul 12 a fost o performanță absolut excepțională, în condițiile în care sportul românesc abia începuse să-și afirme potențialul pe plan internațional.

Cu o delegație care a cuprins 147 de competitori (la care s-au adăugat, firește, antrenorii și restul oficialilor) am cucerit la Tokio 12 medalii, dintre care două de aur, patru de argint și șase de bronz, aflăm din Historia.ro.

Printre laureați s-a numărat și Mihaela Peneș, tânără campioană la aruncarea suliței.

Avea doar 17 ani, era încă elevă de liceu și reușise în vara aceea să devină campioană europeană de junioare la aruncarea suliței, cu o aruncare de 54,54 m. Era, așadar, o speranță pentru Olimpiada următoare, cea din Mexic 1968, și tocmai în această idee a fost inclusă în delegația pentru Tokio, unde urma să acumuleze experiență, secundând-o pe campioana en titre a României, care era Maria Diți Diaconescu.

Cu alte cuvinte, Mihaela era chiar mezina delegației române, cu emoțiile inerente vârstei și prezenței în premieră la o competiție de anvergura Jocurilor Olimpice.

Erau aliniate acolo cele mai valoroase sulițașe ale lumii, în frunte cu sovietica Elvira Ozolina, campioana olimpică de la Roma, și cu compatrioata ei Elena Gorceakova, ambele cu performanțe în jur de 62 de metri. De altfel, ambele s-au impus în calificări, Gorceakova reușind din a doua aruncare un nou record mondial și olimpic, cu 62,40 m.

Mihaela era consternată, dar nu a ezitat să o felicite pe proaspăta recordmenă. În schimb, rezultatul cu care puștoaica noastră s-a calificat între cele 12 finaliste a fost departe de ceea ce putea – doar 51,59 m.

Cinstit vorbind, era totuși o performanță că intrase în rândul finalistelor, unde Maria Diți Diaconescu avea să ocupe locul 6, cu 53,71 m.

Și, culmea, tragerea la sorți a făcut ca Mihaela Peneș să fie desemnată deschizătoarea aruncărilor din finală!

Mihaela povestea undeva că, îndreptându-se spre locul de aruncare, Gorceakova a încurajat-o din priviri, cum firește că i-a dat curaj și Maria Diaconescu. Cert e că, lansând sulița cu toate puterile și ambiția de care era capabilă, aceasta s-a înfipt la 60,54 m, care era un nou record al ei, unul personal.

Absolut incredibil pentru ea însăși, dar ce a urmat a fost trăirea unui adevărat calvar, pentru că Mihaela a trebuit să aștepte nu mai puțin de trei ore și să urmărească aruncările celorlalte 11 finaliste, fiecare cu câte trei încercări, pentru a ști dacă rămâne pe primul loc.

Și a rămas, devenind noua campioană olimpică, în timp ce Gorceakova a cucerit doar medalia de bronz, cu 57,06 m, fiind întrecută și de Marta Rudaș, din Ungaria, care reușise 58,27 m.

Dumnezeu știe ce s-a întâmplat între acea perioadă frumoasă și zilele noastre. Nimeni nu știe de ce, dar astăzi Mihaela Peneș se ascunde. Abandonată aproape în uitare, marea atletă care a șocat de-a dreptul prin strălucita ei performanță de la Tokio trăiește astăzi între o… mănăstire și un azil, refuzând orice contact cu presa și, în general, cu lumea.

Nimic nu poate însă, să șteargă performanța puștoaicei de 17 ani. Performanță pe care nu o mai regăsim, din păcate, în zilele noastre.

Autor: Anamaria Ionescu