-

Și oamenii mari sunt oameni. Victor Eftimiu și dulcea leneveală

Bun găsit, dragii noștrii la o primă ediție a rubricii "Și oamenii mari sunt oameni". Ce ne propunem cu această rubrică? Un pic de descrețire a frunților. Un altfel de a ne gândi și a ajunge să cunoaștem personalitățile care ne pot servi drept modele.

Căci, nu-i așa? – ne este un pic mai ușor să ne informăm despre cei mai buni dintre noi, dacă începem prin a descoperi că și ei au fost oameni, cu bune și rele, cu pățanii amuzante și replici spumoase, deși, poate, nu întotdeauna potrivite în context.

Pentru că școlile de-abia au început și ai noștrii copii încă mai oftează după vacanță, ne oprim astăzi la o replică spumoasă a unui mare scriitor.

Pentru cine nu știe, Victor Eftimiu (1889 -1972) a fost scriitor – dramaturg, eseist, povestitor dar și traducător. Printre operele sale se numără piesele de teatru Înșir'te mărgărite, Omul care a văzut moartea, Cocoșul negru, Prometeu. Volumele de versuri Poemele singurătății și Odă limbii române și romanul Kimonoul înstelat.

Iată un moment savuros menționat de jurnalistul Mihai Ionescu în volumul său Hoțul de chipuri:

Spre sfârșitul unui interviu cu Victor Eftimiu, scriitorii și ziariștii clujeni Vasile Rebreanu și Miron Scorobete au excelat prin câteva întrebări incitante primind din partea maestrului răspunsuri memorabile.

-Ce ați iubit mai mult în viață?

-Dragă, aste nu pot să o spun. Am iubit lenea.

-Ați spus-o totuși și bine ați făcut. (Ați iubit) lenea frumoasă.

- (Am iubit) lenea lene.

Înainte de a sari să notați replica pentru a o servi tutror celor care vă reproșează momnetele inactive, trebuie să știți că autorul acestei confesiuni, avea, la momentul interviului (decembrie 1969) 168 de lucrări în curs de reeditare și 1056 de sonete.

Pentru că este sâmbătă, în spiritul confesiunii lui Victor Eftimiu, vă doresc cât mai multe momente de leneveală plăcută. Iar dacă le acompaniați cu emisiunile Antenei Satelor, sunt sigură că vă vor fi iertate.

Autor: Anamaria Ionescu