-

Diferențe și asemănări între vaccinurile Pfizer BioNTech și Moderna

În Uniunea Europeană au fost aprobate condiționat două vaccinuri împotriva COVID-19. Unul este cel al companiei americane Pfizer BioNTech, iar cel de-al doilea al firmei americane Moderna.

Comisia Europeană a semnat un contract cu Pfizer BioNTech pentru 300 de milioane de doze, iar contractul cu Moderna prevedea achiziționarea a 80 de milioane de doze care să fie disponibile statelor membre, cu posibilitătea de a accesa ulterior alte 80 de milioane.

IMG 20210108 WA0000

Cele două vaccinuri care se speră că vor duce la finalul pandemiei au mai multe asemănări, dar și o serie de diferențe. Reporterul nostru Adriana Turea le trece în revistă.

Una dintre diferențele între cele două vaccinuri este vârsta minimă la care este administrat: pentru Pfizer BioNTech este de 16 ani, iar pentru Moderna de 18 ani și aceasta pentru că, pentru moment, nu există mai multe date pentru acest aspect.

Președintele Centrului pentru inovație în medicină, doctor Marius Geantă, spune ce alte diferențe și asemănări există între aceste vaccinuri.

Marius Geantă: Cele două vaccinuri se bazează pe aceeași tehnologie, ARN mesager. Se știe că ANR mesager este extrem de fragil și acesta trebuie îmbrăcat într-o picătură de grăsime care să îi permită ARN-ului mesager să reziste până este administrat și apoi să îi permită să intre în celulă și să își facă funcția.

Se știe că vaccinul Pfrizer are nevoie de o temperatură de minus 80 de grade, cel de la Moderna are nevoie de o temperatură de minus 20 de grade. Ambele se administrează în două doze.

În cazul vaccinului Pfizer distanța dintre doze este de trei săptămâni, în cazul vaccinul Moderna este de patru săptămâni.

O persoană care se vaccinează cu vaccinul Pfrizer va trebui să aștepte aproximativ 28-29 de zile până să aibă imunitate, iar la vaccinul Moderna știm că acest interval de timp este de 42 de zile.

Eficacitatea vaccinurilor este asemănătoare - 94-95%, iar în cazul vaccinului Moderna există datele privind persoanele care suferă de boli cronice și la care eficacitatea este 91%.

Sursa: radio romania actualitati

Foto: pixabay

Articole înrudite