Ruga nepoatelor pentru bunicele de la Azilul Mănăstirii de maici Paltin - Petru Vodă
Un fotoreportaj de CRISTINA NICHITUȘ RONCEA
Cuvânt al Părintelui Justin Pârvu pentru lucrarea misionar filantropică a Mănăstirii de maici – Paltin Petru-Vodă
Acest azil este important pentru faptul că aici este toată esenţa şi nevoinţa frăţiilor voastre. Şi aici va fi şi acoperământul acestui mare ierarh Spiridon împreună cu frăţiile voastre, în vremurile grele care vor veni.
Popas în Săptămâna Mare, la Hațeg: întâlnire cu „Pasărea sufletului”
La Hațeg, într-o primăvară numai muguri, ne-am dat întâlnire cu Pasărea sufletului... Meșterul Simu Grecu, din neamul luncanilor din Târșa, se mândrește cu lingurile lui sculptate măiastru, având drept coadă un fel de amfipteră, jumătate trup cu solzi de balaur, jumătate cap de pasăre măiastră, cu coroniță de păuniță și ochi de floare în cinci petale (precum roza canina)...
Alergatul prescurii și împușcatul cocoșului, în ziua de Paști
În zilele Postului cel Mare. Lung drum. Drum lung de la Bucureşti la Densuş, locul unde speram să regăsim o emoţie veche, dinaintea unui monument unic. Urcăm pe aleea ce duce la biserică, printre prunii şi merii abia zbucniţi în floare. E duminică şi toate sufletele satului sînt adunate între zidurile de piatră netezită de istorii...
Săpânța - Veșnicia are culoare albastră
Text și fotografii: Cristina Nichituș Roncea
Faimos pentru crucile lui albastre - albastre precum cerul, precum veșnicia (în viziunea creatorului său, Stan Ioan Pătraș) - Cimitirul Vesel din Săpânța, monument protejat de UNESCO, este poate unul dintre cele mai cunoscute situri de acest fel din lume, cu un aflux de vizitatori tot mai mare de la un an la altul.
Pamfil Șeicaru, jurnalistul ctitor de mănăstire
Fotografii: Cristina Nichituș
Pe Dealul Moșului, care stă de strajă în defileul Dunării, nu departe de Orșova, Mănăstirea Sânta Ana își așteaptă pelerinii. Este, probabil, singura mănăstire din țară ctitorită de un jurnalist.
Povestea românului care a plecat să se facă țăran italian
Avea 18 ani când i-a murit tatăl şi, o dată cu dispariţia lui, s-a risipit şi visul de a ajunge cineva, om cu şcoală. În Scorţeni, un sat din inima Moldovei, adunat între dealuri, nu departe de Tescanii lui Enescu, flăcăul acela cu sufletul lovit şi-a lăsat mama plângând, în poartă, şi a pornit pe drumul cel lung al atâtor emigranţi români, care aleargă în căutarea norocului şi a unei vieţi mai bune.
Petko, vlahul: „Îmi vine să-mi iau oile şi să mă duc pe pod, la Vidin, să trec în România, să trăiesc”
Sentimentul straniu de „fund de lume” te-ajunge când intri în satul ăsta din Timocul bulgăresc numit - cum altfel? - Fundeni. Cei puțini rămași în casele vechi s-au obișnuit să trăiască fără speranță.
Letopisețele în piatră ale românilor din Valea Timocului
Acasă la românii timoceni, timpul curge din nou, în biserică, în limba română. Obiceiurile cele vechi se întorc, dimpreună cu graiul ce adormise în vechile cimitire.
Legenda Fraților Petreuș sau de ce horesc „puii de moroșan” în „România manelelor”
Dacă rogi un moroşan să-ţi cânte, o să-ţi arunce o căutătură cătrănită: “D-apoi, se zice că omul «cântă» când boceşte la mort!”, ne lămureşte o femeie cu fustă înflorată şi cămaşă albă, cu broderie spartă şi mâneci rotunjite (semn că de multă vreme e femeie aşezată la casa ei; “fetele de măritat au broderie în colţuri, să le deosebească repede feciorii...”).
Sub pălăria de lut oltenească... legenda țestului și alte povești
În Oltenia sudică, cea care urmăreşte, sinuos şi fierbinte, "drumul fără pulbere" al Dunării, odinioară nu exista gospodărie fără ţestul ei. Azi au rămas ceva mai puţini aceia care sunt fideli vechilor unelte ţărăneşti.