-

YVE.RO. Ai probleme cu insomnia? Află cum o poți trata cu ajutorul tratamentelor naturiste

Iarna, cu nopţile ei lungi şi reci, provoacă multe tulburări de ordin psihosomatic, dintre care cel mai des întâlnite sunt dereglările de somn şi stările sufleteşti negative, cunoscute sub denumirea generică de „depresie sezonieră”.

Pentru fiecare manifestare în parte, natura ne pune la dispoziție măcar câte un leac.

VALERIANA - dacă adormiți greu si aveți un somn agitat

Forma aceasta de insomnie apare preponderent la persoanele foarte emotive, în special în perioadele de suprasolicitare fizică şi/sau psihică. Un sedativ ce are de fiecare dată efect este tinctura de valeriană: alungă temerile nejustificate, atenuează stresul, induce o stare de liniște propice unui somn odihnitor.

Pentru obținerea preparatului aveți nevoie de rădăcina plantei, care se recoltează toamna, în luna septembrie, sau primăvara, prin martie-aprilie, apoi se spală într-un jet de apă rece şi se lasă la uscat până ce devine casantă.

Puneți într-un borcan zece linguri de pulbere de materie vegetală şi turnați două pahare de alcool alimentar de 70 grade. Astupați recipientul ermetic şi lăsați să se macereze timp de două săptămâni. După acest interval, filtrați, iar tinctura rezultată treceți-o în sticluţe mai mici, netransparente, care se închid cu dopuri de plută.

Luați, cu zece minute înainte de culcare, una-două lingurițe de extract diluat într-o jumătate de pahar de apă. Urmaţi acest tratament timp de două săptămâni, faceți pauză patru zile, apoi reluați.

Tei – dacă vă treziți peste noapte si nu mai adormiți

Citeste continuarea pe yve.ro

Save
Cookies - preferințele utilizatorului
Folosim cookie-uri pentru a vă asigura că veți obține cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă refuzați utilizarea cookie-urilor, este posibil ca acest site să nu funcționeze conform așteptărilor.
Accept
Nu accept
Află mai multe
Functional
Instrumente utilizate pentru a vă oferi mai multe funcții atunci când navigați pe site, acestea pot include partajarea socială.
PHP.net
Accept
Nu accept
Marketing
Set de tehnici care au ca obiect strategia comercială și în special studiul pieței.
Facebook
Accept
Nu accept
Vot
Vot
Accept
Nu accept