Ascultă Radio Antena Satelor Live

12 soluții ca să îți depășești frica de a vorbi în public

Toţi avem emoţii atunci când trebuie să vorbim unui grup de persoane şi ne punem întrebări dacă vom putea merge până la capăt sau dacă vom reuşi să captăm atenţia interlocutorilor. Există însă multe persoane care se emoţionează foarte tare atunci când trebuie să susţină un mic discurs în public. Pierd şirul ideilor, se bâlbâie sau au senzaţii de genul paloare, roşeaţă, tremur al mâinilor, senzaţie de gol în stomac, nod în gât, transpiraţie excesivă, senzaţie de sufocare, tahicardie.

07 Mai 2015, 07:35

Unii încearcă să evite situaţiile de acest gen, alţii nu dorm noaptea făcându-şi griji în legătură cu acel eveniment. La alţii teama apare doar când trebuie să vorbească în faţa unui grup de oameni necunoscuţi, nu şi faţă de prieteni sau persoane cunoscute.

Evită să te concentrezi asupra emoţiilor. Din cauza acestei frici poţi pierde multe oportunităţi şi ocazii de a te afirma. Unii oameni pierd avansări la serviciu sau slujbe pe care şi le doresc, doar din cauză că acestea implică vorbitul în public. Frica este o reacţie naturală la o serie de stimuli, însă contează cum o interpretezi. Teama de a vorbi în public, în timpul discursului te împiedică să te concentrezi suficient la ceea ce ai de spus, iar atenţia ta se îndreaptă asupra propriilor senzaţii corporale. Încercarea de a le ascunde, din teama de penibil şi îngrijorarea că ceilalţi observă emoţia şi îşi formează o părere proastă, nu face decât să amplifice aceste stări, care intensifică frica.

Dacă te concentrezi asupra bătăilor inimii sau asupra ritmului respiraţiei, tinzi să-ţi ţii respiraţia, şi apare astfel senzaţia de sufocare, care îţi măreşte teama. Dacă te gândeşti la faptul că ai roşit şi încerci să ascunzi acest lucru, rişti să atragi mai tare atenţia asupra ta sau să roşeşti şi mai tare gândindu-te că ceilalţi au observat. Aceste manifestări te fac să eviţi în viitor situaţiile care le-au provocat. Evitarea însă agravează aceste probleme.

Iată și soluțiile promise:

1. Confruntă-ţi frica, recunoaşte problema şi încearcă să o înţelegi

2. În cazul unui discurs, exersează în faţa prietenilor sau a familiei, pentru a te obişnui

3. Înainte de a începe să vorbeşti inspiră adânc şi expiră lent şi imaginează-ţi că odată cu evacuarea aerului din plămâni, elimini şi emoţiile. Acest lucru te va relaxa.

4. Concentrează-te pe ideile pe care vrei să le transmiţi, şi nu pe părerea pe care o au ceilalţi despre tine. Majoritatea manifestărilor tale emoţionale nici nu sunt observate de auditoriu şi, în plus, majoritatea persoanelor au trecut cel puţin o dată printr-o astfel de situaţie

5. Realizează contactul vizual cu persoanele cărora te adresezi

6. Ignoră aceste manifestări fiziologice, pentru că dispar de la sine, pe măsură ce te obişnuieşti cu situaţia. Dacă acorzi prea mare atenţie stărilor tale, încercând să le ascunzi, îţi provoci mai multă anxietate şi pierzi timp, energie, resurse

7. Acceptă-ţi frica şi încearcă să-i faci faţă, deoarece este un fenomen normal

8. Expune-te progresiv la astfel de situaţii, până reuşeşti să vorbeşti în faţa unui grup de oameni necunoscuţi

9. Bucură-te de fiecare reuşită. Emoţiile nu vor dispărea definitiv, însă mergi mai departe şi nu te descuraja

10. Vorbeşte calm şi nu te grăbi, chiar dacă vrei să scapi cât mai repede

11. Caută să ai aşteptări realiste şi nu te lăsa dezamăgit de eventualele eşecuri, ştiind foarte bine că „omul învaţă din greşeli“

12 Gândeşte pozitiv şi ai încredere că vei reuşi.

6 secrete ca să crești un copil fericit
De folos 10 Decembrie 2021, 05:00

6 secrete ca să crești un copil fericit

Relatia dintre parinte si copil se formeaza inca inainte de a se naste. Atat mama, cat si tata comunica cu cel mic, isi...

6 secrete ca să crești un copil fericit
3 tipuri de succes la care poți ajunge numai prin eșec
De folos 10 Decembrie 2021, 04:48

3 tipuri de succes la care poți ajunge numai prin eșec

De cele mai multe ori, un succes vine în urma unor ani întregi de trudă și de sacrificii. Dar se întâmplă uneori ca un succes...

3 tipuri de succes la care poți ajunge numai prin eșec
De folos 09 Ianuarie 2019, 08:58

O băutură BANALĂ te poate ajuta la dietă. Slăbești 2 kg, adăugând doar...

Renunțați la cafeaua pe care o consumați la prima oră! Există o soluție miraculoasă cu multiple beneficii asupra întregului...

O băutură BANALĂ te poate ajuta la dietă. Slăbești 2 kg, adăugând doar...
De folos 08 Ianuarie 2019, 08:24

Vampirii energetici: Moduri de a preveni oboseala cronică și deprimarea

Energia din organism. Este vitală pentru a avea o viață dinamică și determinată. De-a lungul veacurilor, energia pozitivă a...

Vampirii energetici: Moduri de a preveni oboseala cronică și deprimarea
De folos 28 Decembrie 2018, 09:20

Sfaturi pentru reducerea balonării și gazelor intestinale

Este un subiect pe care oamenii îl găsesc adesea dificil de discutat, dar toți avem gaze în tractul nostru intestinal. Gazul...

Sfaturi pentru reducerea balonării și gazelor intestinale
De folos 28 Decembrie 2018, 09:15

Aceste plante pot otrăvi! Efectele lor asupra sănătății

Unele plante comune sunt o bază în case, cum ar fi aloe vera, care este lăudat pentru îngrijirea ușoară, forma frumoasă și...

Aceste plante pot otrăvi! Efectele lor asupra sănătății
De folos 21 Decembrie 2018, 11:11

Bâlbâiala la copii. Ce ai de făcut

Bâlbâiala, numită și balbism, este o tulburare de vorbire în care fluența nu este normală. Această tulburare este...

Bâlbâiala la copii. Ce ai de făcut
De folos 18 Decembrie 2018, 17:43

4 lucruri de evitat pentru a menține sănătatea rinichilor

Rinichii influențează sănătatea întregului organism – filtrează sângele, contribuie la crearea celulelor roșii și elimină...

4 lucruri de evitat pentru a menține sănătatea rinichilor