-

Este copilul meu pregătit pentru grădiniță?

Acum că ai scăpat de cărucioare, de suzete și de biberoane, e timpul să te întrebi dacă micuțul tău e pregătit să treacă la următoarea etapă a vieții sale: grădinița.

Există o mulțime de mămici care se sperie la gândul că juniorul nu se va integra, nu va înțelege și nu va accepta programul de grădiniță.

De cele mai multe ori, doamna educatoare va poate spune daca puisorul este pregatit sa stea cel putin 4 ore la gradinita, dar stiti si voi ca nimeni nu stie ce e mai bine pentru copil decat o mama.

Pe de alta parte, vreti ca micutul sa intre in lumea studiului cat de repede posibil, astfel incat sa-si poata gasi propriul drum in viata.

Indiferent de contextul despre care este vorba, exista cateva semne prin care puteti vedea daca mititelul este pregatit sau nu pentru gradinita.

Va sfatuim sa abordati situatia din patru puncte de vedere. In primul rand, intrebati-va daca juniorul este pregatit fizic pentru activitatile de la gradi. In al doilea rand, fiti atenti la aspectul intelectual.

In al treilea rand, incercati sa observati daca micutul este dezvoltat indeajuns social si emotional si in ultimul rand, asigurati-va ca puiul isi poate purta de grija singur.

1. La ce ne referim cand spunem ca mititelul trebuie sa fie dezvoltat fizic?

Evident, ne referim la toate aspectele care tin de abilitatile sale motorii. Spre exemplu, copilasul ar trebui sa poate sa manuiasca macar 50% un creion de colorat sau o carioca.

Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO.

Foto: pixabay.com

Articole înrudite

Save
Cookies - preferințele utilizatorului
Folosim cookie-uri pentru a vă asigura că veți obține cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă refuzați utilizarea cookie-urilor, este posibil ca acest site să nu funcționeze conform așteptărilor.
Accept
Nu accept
Află mai multe
Functional
Instrumente utilizate pentru a vă oferi mai multe funcții atunci când navigați pe site, acestea pot include partajarea socială.
PHP.net
Accept
Nu accept
Marketing
Set de tehnici care au ca obiect strategia comercială și în special studiul pieței.
Facebook
Accept
Nu accept
Vot
Vot
Accept
Nu accept