-

Cum vorbim cu persoanele care suferă de depresie

Suntem adesea tentați să nu luăm în serios depresia și să ne gândim că e ceva ce trece, că oricare dintre noi se simte trist sau dezamăgit uneori.

Da, tristețea poate să apară în orice moment al vieții și din orice motiv care perturbă planurile, dorințele, viziunile unei persoane: la vârste fragede, tristețe poate însemna o notă mică obținută la școală; ca adolescenți, tristețe poate însemna o zi fără telefonul mobil; ca adulți, tristețea poate proveni dintr-un interviu de angajare ratat.

Totuși, tristețea este un sentiment funcțional, și chiar constructiv sau benefic: fără această parte a monedei, tristețea, nu am ști să apreciem cealaltă față a monedei, fericirea.

Depresia, însă, reprezintă versiunea extremă a tristeții. Depresia este o condiție medicală care afectează felul în care te simți, felul în care gândești și felul în care acționezi.

Depresia poate fi vizibilă sau poate să treacă neobservată pentru persoanele apropiate ale persoanei depresive; poate dura de la câteva săptămâni la câțiva ani sau zeci de ani; poate afecta somnul unei persoane, concentrarea, pofta de mâncare, memoria, felul persoanei de a se mișca și chiar ușurința de a folosi limbajul, după cum mărturisesc persoane care au trecut printr-o depresie.

Citeste continuarea AICI

Foto: pixabay

Articole înrudite