-

Forţele Navale Române aniversează 160 de ani de la înfiinţare (1860-2020)

Statul Major al Forţelor Navale a organizat joi, 22 octombrie, la sediul din Bucureşti, o ceremonie militară, cu ocazia împlinirii a 160 de ani de la înfiinţarea Marinei Militare Române moderne, prin Înaltul Ordin de Zi nr. 173 din data de 22 octombrie 1860 al Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, care a unificat Flotila Moldovei cu cea a Ţării Româneşti, sub denumirea de Corpul Flotilei.

Anul acesta, evenimentul a fost marcat într-un mod special, atât prin dezvelirea unei plăci aniversare, lansarea medaliei aniversare "Forţele Navale Române - 160 în Serviciul Patriei", emise de Monetăria Statului, precum şi prin lansarea volumului de studii istorice "Statul Major al Forţelor Navale - 160 de ani de datorie împlinită", realizat de colectivul de specialişti al Muzeului Naţional al Marinei Române. În semn de apreciere pentru activitatea desfăşurată, unor din militari din Forţele Navale le-au fost conferite medalii şi distincţii militare, la sfârşitul evenimentului aniversar.

La festivitate, au participat ministrul apărării naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, şeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu, şefii categoriilor de forţe aeriene şi terestre, reprezentanţi ai unor structuri centrale din MApN, comandanţi de mari unităţi din Forţele Navale Române.

Concomitent, la sediul Muzeului Naţional al Marinei Române din Constanţa, a fost organizată joi, 22 octombrie, Ziua Porţilor Deschise, în cadrul căreia a fost prezentată expoziţia foto-documentară "Statul Major al Forţelor Navale - o istorie în 160 de ani".

"Statul Major al Forţelor Navale este structura care stabileşte obiectivele şi direcţiile de dezvoltare ale Forţelor Navale Române, precum şi modul în care marinarii militari acţionează. De asemenea, Statul Major al Forţelor Navale a fost şi va rămâne farul care luminează calea evoluţiei Forţelor Navale Române, dar şi portul în care sunt ancorate tradiţiile marinăreşti ale României", a transmis şeful Statului Major al Forţelor Navale, contraamiral de flotilă Mihai Panait, în alocuţiunea sa, adresând, totodată, mulţumiri întregului personal din Forţele Navale Române pentru eforturile depuse în îndeplinirea misiunilor, precum şi tradiţionala urare "Bun cart înainte!".

Scurt istoric:

Cu o lungime de 245 km a coastei maritime, România ocupă un loc important în cadrul ţărilor riverane Mării Negre, prin amploarea spaţiului terestru cu ieşire la mare. De asemenea, ţara noastră deţine 1.075 km de fluviu, reprezentând 38% din lungimea totală a Dunării, o importantă cale de navigaţie spre interiorul continentului european.

România, ca stat maritim european, membru al Uniunii Europene şi al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, şi-a afirmat, în spaţiul geopolitic al Mării Negre, un rol recunoscut pe măsura statutului său.

Dezvoltarea Marinei Militare Române a început să se contureze odată cu unirea Principatelor Române din anul 1859, care a atras după sine unificarea flotilelor celor două ţări surori, Moldova şi Muntenia, la data de 22 octombrie 1860, sub denumirea de Corpul Flotilei.

În timpul Războiului de Independenţă din perioada 1877-1878, Flotila Română s-a afirmat în numeroase acţiuni de atac asupra navelor otomane inamice, de sprijin cu foc de artilerie şi de instalare baraje de mine pe Dunăre.

După câştigarea independenţei, Dobrogea a revenit la Patria-Mamă, fapt ce a generat şi apariţia segmentului maritim al Marinei Militare Române.

Până la Primul Război Mondial, potenţialul combativ al României a crescut semnificativ, Marina Militară Română beneficiind de trei programe de dotare cu nave şi mijloace de navigaţie, în anul 1907, la Galaţi, fiind lansate patru monitoare şi opt vedete fluviale, care au format prima Escadră de Dunăre.

După unirea tuturor provinciilor istorice româneşti, din anul 1918, flota militară s-a dezvoltat şi au intrat în dotare tipuri noi de nave, precum distrugătoarele de tip 'M', 'Mărăşeşti' şi 'Mărăşti' (1920), şi de tip ,,R', ,,Regele Ferdinand' şi ,,Regina Maria' (1930), primul submarin românesc, ,,Delfinul' (1936) şi cea de-a doua navă-şcoală ,,Mircea' (1939) şi puitorul de mine ,,Amiral Murgescu', prima navă militară de construcţie românească, lansată la Galaţi, în anul 1939. Toate aceste dotări au dus la transformarea Marinei Militare Române într-o forţă modernă şi echilibrată, capabilă să facă faţă ameninţărilor din Marea Neagră.

În timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale, întreaga marină a contribuit considerabil la susţinerea efortului general de război al Armatei României.

După cel de-al Doilea Război Mondial, România a fost lipsită, în primii ani postbelici, de flota maritimă şi, într-o mare măsură, şi de cea fluvială, din cauza preluării navelor româneşti de către Uniunea Sovietică, nave restituite ulterior, parţial, în urma înţelegerii între guvernele României şi U.R.S.S.

Între anii 1946-1947, structura Marinei Militare Române a fost reorganizată, ca urmare a presiunilor politice şi militare la care au fost supuse autorităţile de la Bucureşti de către sovietici. Cu toate aceste greutăţi, generate de amestecul brutal al sovieticilor, conducerea Forţelor Maritime Militare a continuat să susţină marina militară ca armă de elită în cadrul Armatei României şi să participe la garantarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a ţării.

Odată cu reintrarea în dotare a monitoarelor, a fost reconstituită Flotila de Dunăre, iar în anul 1962 a fost înfiinţată Divizia 42 Maritimă, continuatoarea tradiţiilor Diviziei de Mare, mare unitate care fusese desfiinţată la sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial.

În perioada 1965-1989, Marina Militară s-a dezvoltat, în conformitate cu doctrina de apărare a ţării în vigoare în acea perioadă, şi au fost construite numeroase nave militare maritime în şantierele navale româneşti, la sfârşitul anilor '70 şi la începutul anilor '80, precum escortoarele "Midia" şi "Constanţa", crucişătorul uşor "Muntenia", transformat în distrugător, iar ulterior în fregata "Mărăşeşti", fregatele din clasa "Eustaţiu Sebastian", clasificate apoi în corvete.

După evenimentele din decembrie 1989, Comandamentul Marinei s-a restructurat într-o manieră modernă, susţinând aplicarea unei politici noi privind apărarea ţării, în noul context geopolitic european, schimbându-şi denumirea în Statul Major al Forţelor Navale.

Reînviindu-se tradiţia apărării fluvio-maritime, a fost înfiinţat Comandamentul Flotei Maritime, transformat apoi în Comandamentul Operaţional Naval, iar ulterior în Comandamentul Flotei şi Componenta Operaţională Navală. La fluviu, au fost înfiinţate Comandamentul Flotilei de Dunăre şi Flotila de Dunăre, transformate în Componenta Fluvială, Serviciul Fluvial şi, ulterior, în Flotila Fluvială.

În prezent, Forţele Navale Române continuă tradiţia de apărare a graniţelor fluvială şi maritimă şi contribuie la dezvoltarea diplomaţiei militare navale, pe meridianele lumii, oriunde statul român îşi are interesul geostrategic. După integrarea României în Alianţa Nord-Atlantică, în anul 2004, Forţele Navale Române au fost prima categorie de forţe din Armata României complet profesionalizată.

Pornind de la cerinţele actuale, specificul forţei navale pe care o proiectăm trebuie să îndeplinească următoarele criterii: comandă şi control eficiente, structură echilibrată de forţe, interoperabilitate şi infrastructură corespunzătoare, pentru a răspunde adecvat cerinţelor contracarării războiului modern pe mare, pe litoral şi în adâncimea acestuia.

În calitate de stat riveran la Marea Neagră, situat în apropierea zonei de insecuritate din Balcani şi la intrarea principalei axe de transport fluvial dintre Orientul Mijlociu şi Europa Occidentală, România trebuie să dispună de o forţă navală credibilă şi bine structurată, cu o putere combativă pe măsura responsabilităţilor ce-i revin la mare şi fluviu. În contextul evoluţiei contemporane a mediului de securitate, puterea maritimă a ţării este un factor de o importanţă vitală, iar Forţele Navale Române sunt pilonul principal al acesteia.

Odată cu integrarea României în NATO, Forţele Navale Române au participat, în perioada 2004-2020, cu peste 3.000 de militari, la misiuni în teatre multinaţionale de operaţii maritime şi terestre.

Sursa: AGERPRES