-

Primele semne ale parodontozei. Când este cazul să te adresezi unui medic?

Potrivit specialiștilor, sănătatea danturii este în strânsă legătură cu sănătatea generală a organismului. De exemplu, studiile au arătat că există o relație directă între afecțiunile gingivale și bolile de inimă.

Chiar dacă această legătură este încă studiată, este demonstrat că peste 91% dintre cei cu boli de inimă au și afecțiuni gingivale. Una dintre afecțiunile dentare, care dacă nu este tratată la timp poate avea consecinţe grave, de la durere acută până la căderea dinţilor, este parodontoza(sau boala parodontală). Aceasta presupune o infecție la nivelul țesuturilor care înconjoară dinții, în termenii de specialitate acesta fiind numit parodonțiu.

Faza incipientă a bolii este gingivita și are la bază igiena precară a danturii. Placa bacteriană dacă nu este îndepărtată zilnic prin periaj sistematic, se depune sub gingie și se transformă în tartru. Tartrul, la rândul lui, este o acumulare dură de bacterii, care, dacă nu este îndepărtat, poate afecta țesuturile de susținere a dinților.

Primul indiciu care va vorbi despre necesitatea adresării la medic vor fi sângerările gingivale, inflamarea ușoară a gingiilor sau unele dureri ușoare. Deși de cele mai multe ori aceste simptome sunt ignorate, este indicat să te adresezi medicului stomatolog. Eliminarea acestor probleme poate avea loc printr-o procedură de detartraj.

Dacă însă aceste semne ale unei sănătăți dentare precare sunt ignorate și tartrul nu este îndepărtat la timp, apar primele simptome ale parodontitei:

halitoză (respirație urât mirositoare)
retragerea gingiilor ca urmare a inflamației
dezgolirea rădăcinilor dinților
dureri în timpul meselor la contactul cu alimente fierbinți sau reci
mobilitatea dinților

Aceste simptome vorbesc deja despre o evoluție a bolii și nu mai pot fi ignorate. Adresarea la un cabinet stomatologic este obligatorie. Pentru a preveni durerile intense și pierderea danturii, este indicată o igienă orală riguroasă.

Citeste AICI cum poate fi prevenită gingivita și agravarea acesteia până la parodontită.