CLICKPENTRUFEMEI.RO. Ce-ţi rezervă 2017, anul Cocoşului de Foc!
Zodiacul chinezesc aduce veşti bune pentru anul următor. Iar dacă este să-l comparăm cu 2016, anul maimuţei, care a fost agitat şi tensionat, anul Cocoşului de Foc, 2017, se anunţă unul stabil şi fără turbulenţe. Bine, astrologii spun că în anul cocoşului fiecare va primi recompense pe măsura eforturilor. Cu alte cuvinte, ai grijă ce faci, cum şi pentru cine, pentru că nimic nu va fi neplătit. Anul 2017 îi răsplăteşte pe cei care muncesc, indiferent de domeniu. În zodiacul chinezesc, Anul Nou se sărbătoreşte pe 28 ianuarie.
21 Decembrie 2016, 09:20
Marele horoscop al anului 2017
Anul 2017, cocoşul de Foc - Şobolanul
anul naşterii: 1948, 1960, 1972, 1984, 1996, 2008
Pentru cei născuţi în aceşti ani, 2017 va însemna distracţie, popularitate şi relaţii dintre cele mai bune cu familia. Trebuie să munciţi dacă vreţi să promovaţi în funcţie, mai ales că se anunţă piedici pe acest plan. Odihna este şi ea vitală pentru a atinge succesul.
Anul 2017, cocoşul de Foc - Bivolul
anul naşterii: 1937, 1949, 1961, 1973, 1985, 1997, 2009
Voi veţi avea un an bun, cu multe recompense la final de an pentru munca depusă. Aşa că e timpul să începi să faci economii, ca să te bucuri de stabilitate pe plan financiar. Atenţie! Unii nativi sunt percepuţi ca fiind zgârciţi.