CLICKPENTRUFEMEI.RO - De ce să ții cura de detoxificare cu orz verde
Te simți slăbită și lipsită de energie? Ai zile când abia te poți ridica din pat, iar în zilele friguroase răcești des? Sistemul tău imunitar are nevoie de ajutor. O cură de detoxificare ți-ar prinde bine, mai ales în perioada postului. Orzul verde este un ingredient-cheie pentru refacerea organismului.
23 Noiembrie 2016, 16:57
Este un extraordinar rezervor de vitamine și minerale (vitaminele din grupul B-B1, B2, B6, B12, acid nicotinic, vitamina E, vitamina C și minerale, precum fier, calciu, mangan, magneziu, molibden, germanium, zinc, cupru, litiu). Orzul verde este o sursă importantă și de aminoacizi, polizaharide, acizi grași esențiali, clorofilă, antioxidanți.
Ca să-ți dai seama cât de valoros este pentru sănătate orzul verde, îți spunem doar atât: conține SOD (superoxid dismutază), o enzimă activă care are o capacitate antioxidantă foarte puternică. Nu o spunem noi, ci medicul apifitoterapeut Ruxandra Constantina, care subliniază că orzul verde împiedică apariția celulelor canceroase prin acțiunea sa antioxidantă combinată cu efectul de creștere a imunității organismului. În același timp, orzul este un revitalizant fizic și psihic, care încetinește procesele de îmbătrânire celulară.