CLICKPENTRUFEMEI.RO - Tratamente naturiste cu ceapă roșie
Aproape că nu există boală care să nu poată fi tratată cu ceapă, fie ea roșie, galbenă sau verde. Ceapa este cea mai populară legumă din bucătăria românească, ea având și numeroase virtuți terapeutice: antibiotic natural, remediu în bolile renale, factor de longevitate, iar calităţile ei nu se opresc aici.
16 Octombrie 2015, 09:55
Ceapa conține potasiu, magneziu, seleniu, vitamina C, vitamina B, acid folic și fibre, elemente extrem de importante pentru sistemul imunitar.
Iată câteva dintre cele mai populare tratamente naturiste cu ceapă roșie!
Tratamente naturiste cu ceapă roșie - remediu pentru reumatici
Ceapa conţine carbohidraţi, între 28 şi 36 de calorii (la 100 de grame), cantităţi importante de potasiu, calciu, fosfor, zinc, iod, cupru, vitaminele A, E, C, complexul B, proteine, precum şi substanţe cu proprietăţi antiseptice.
Specialiştii au descoperit că ceapa este un diuretic excelent, care favorizează eliminarea unei cantităţi importante de sodiu din organism. Datorită acestei proprietăţi, terapeuţii recomandă bolnavilor de gută, reumatism şi de azotemie (exces de uree sau de acid uric în sânge) să consume zilnic câte 150 g de ceapă crudă timp de 21 de zile.