Ești balonat? Iată ce alimente sunt de ajutor!
Nu ai mâncat prea mult, dar senzația de balonare îți dă bătăi de cap. Știai că unele alimente sunt de ajutor în acest caz? Îți spunem care sunt acestea și ce beneficii îți aduc!
03 Iulie 2018, 18:48
De regulă, balonarea apare din următoarele cauze: alimentația necorespunzătoare (zahărul, carbohidrații și fibrele alimentare dure, spre exemplu, mazărea, prăjelile, maioneza, băuturile carbogazoase sunt doar câteva), constipația, tranzitul intestinal lent, retenția de apă și stresul. De asemenea, ai putea să ai intoleranță la lactoză, iar dacă ești femeie să fii înainte de menstruație. Și sindromul colonului iritabil este un factor de apariție a balonării.
În primul rând trebuie să vezi ce anume ți-a provocat balonare și dacă se repetă, este indicat să consulți un medic specialist în gastroenterologie. Totuși până ajungi la doctor cum să combați în mod natural balonarea? Ai putea să renunți la mesele copioase și să mănânci puțin și des. Mestecă foarte bine alimentele. Nu consuma fructe imediat după masă, ci după 2-3 ore. Elimină stresul.
Bananele favorizează digestia
Acestea conțin fibre prebiotice, care au rolul de a hrăni bacteriile „bune“ de la nivelul intestinelor și astfel să îmbunătățească procesul digestiei. Cercetările relevă faptul că, dacă mănânci, timp de 2 luni, 2 banane pe zi, înainte de mese, problema balonării se va reduce cu 50% și va crește și nivelul bacteriilor utile pentru digestie.
De asemenea, bananele sunt foarte bogate în potasiu, ceea ce va ajuta în echilibrarea nivelului de sodiu din organism, pentru că, de multe ori, el este responsabil de retenția de apă din organism.
Chefirul reduce senzația de balonare
Conține lactază, o enzimă de origine animală ce este benefică pentru digerarea alimentelor care conțin lactoză, în proporții ridicate. Acel gust dulce inconfundabil al laptelui natural este dat de un zaharid numit lactoză. Foarte multe persoane au probleme cu acesta, stomacul tolerându-l foarte greu.
Află ce alte alimente aduc beneficii în caz de balonare AICI