JURNALUL.RO - Află ora din zi recomandată pentru plimbatul bebelușului
De regulă, îți scoți copilașul la plimbare când ai timp și când observi că vremea este frumoasă, însă poate bebelușului îi face bine să ia o gură de aer mai des și în alte intervale orare.
20 Decembrie 2016, 07:16
Daca te afli in concediu de maternitate, consideri ca ai timp oricand sa iesi cu bebe pe afara, dar fara un management bun al timpului si fara un program al zilei pe care sa il respecti cu strictete, vei vedea ca cele 24 de ore sunt parca prea putine.
Medicii pediatri recomanda cu insistenta ca mamele si in general parintii sa isi scoata pruncii afara cat de des posibil, insa nu extrem de des si nu in absenta luminii soarelui. Medicii recomanda de asemenea sa se protejeze bine copiii de factorii externi, pentru ca numai respiratia unui aer proaspat si contactul cu razele solare sa fie experimentate, iar vantul puternic, stropii de ploaie, ninsoarea si umbra insotita de umezeala, nu.
Asadar, de cand rasare soarele si pana apune este numai bine de plimbat. Asta daca nu ploua, nu ninge sau nu bate vantul in rafale.
In functie de anotimp, ora si vreme, este bine de scos copilul la plimbare, iar suplimentar, acesta poate fi plimbat intr-un carucior de copii la care se regasesc imbunatatiri asa cum precizeaza descrierile de pe Ilbambino.ro.
Iata orele propice plimbarilor mami-cu-bebe si cateva detalii si precizari:
9:00
Pe timpul verii, este o ora numai buna pentru plimbarile matinale, dar iarna este prea devreme. La ora 9:00 dimineata, probabil ca nu vei fi dispusa sa iesi cu copilul la plimbare in niciun moment al anului. Si poate ca la ora 9:00 este ceata si urat, iar o ora mai tarziu vremea se lumineaza.
10:00
Este o ora numai buna de plimbat, indiferent de anotimp. La ora 10:00 nu mai este aglomeratie pe strazi, si pana atunci soarele va fi destul de sus pe cer vara dar nu va dogori prea tare, iar pe timp de iarna aerul se va incalzi usor la aceasta ora.
11.00
Este o ora la care mai degraba se incheie plimbarea de la ora 10:00, dar atentie! Bebelusul tau nu prea are voie sa stea mai mult de 30 de minute afara, daca are sub un an si inca mai folosesti landoul de la caruciorul 2 in 1. S-ar putea sa oboseasca, trupul sau micut este mai sensibil decat crezi.
Mai asteapta cateva luni pentru a-l tine o ora intreaga afara.