JURNALUL.RO - Când mergem cu copilul la dentist?
Vizita la dentist este, adesea, un episod care generează emoții puternice chiar și pentru adulți, așa că mulți părinți cedează după o primă experiență dificilă cu cei mici la stomatolog și nu continuă tratamentul.
24 Iunie 2015, 05:37
Vizitele la dentist ar trebui să înceapă de când apar primii dinți, astfel că și frica de stomatolog ar putea să dispară.
Potrivit sudiilor, peste 80% dintre copii au cel puțin o carie și considerabil mai puțini ajung să trateze problemele în cabinetul dentistului. „Prima întâlnire cu medicul stomatolog trebuie să aibă loc încă de la vârsta de 1 an și să fie urmată de controale periodice la fiecare 6 luni.
Intervalul poate părea scurt pentru un copil, însă perioada este critică pentru dezvoltarea armonioasă a danturii și pentru însușirea unor obiceiuri sănătoase. În plus, în acest mod sunt evitate și tratamentele costisitoare ce pot apărea în cazul unei igiene dentare deficitare”, explică dr. Daniel Borțeanu, medic stomatolog la Clinica Respiro Dental.
Ce probleme stomatologice apar la cei mici
Între 6 și 12 ani, în cavitatea bucală există atât dinți de lapte, cât și dinți definitivi.