JURNALUL.RO - În sezonul răcelilor şi virozelor vă recomandăm ceaiuri împotriva durerilor în gât
Un ceai caldut din frunze de patlagina, levantica, cimbru, isop, cataplasmele cu cartof crud, compresele sau gargara cu bitter suedez sunt remedii simple, dar eficiente pentru calmarea durerilor in gat. Virusurile ce circula in lunile reci sunt principalele cauze ale acestor dureri.
19 Octombrie 2016, 07:49
Inrosirea si durerile in gat pot fi determinate insa si de fumat, de inhalarea de aer rece sau poluat, de consumul unor bauturi reci. Gargara cu infuzie de arnica, musetel, cimbrisor, galbenele, coada-soricelului, salvie, busuioc, muguri de brad inlatura senzatia de uscaciune si usturime din gat, datorita proprietatilor antiseptice, antiinfectioase si emoliente ale acestor plante.
Pentru gargara, infuziile trebuie sa fie ceva mai concentrate: doua linguri de planta la 250 ml apa fierbinte. Gargara se repeta de patru-cinci ori pe zi, pana dispar durerile si simptomele virozei respiratorii. In infuzia pentru gargara se pot adauga putin suc de lamaie, miere, un varf de cutit de bicarbonat de sodiu sau sare de bucatarie.
Daca durerile in gat sunt insotite si de raguseala, dr. Cristina Pavel, medic specialist medicina de familie, cu competenta in api-fitoterapie si homeopatie, ne recomanda compresele sau gargara cu bitter suedez – o lingura de bitter la o cana cu apa.
Acelasi rezultat au si cataplasmele cu cartof crud in jurul gatului. Cartoful ras se combina cu putin otet si se lasa sa actioneze peste noapte.
Extractul din mladite de maces (50 de picaturi de trei ori pe zi) este indicat in afectiunile inflamatorii recidivante – amigdalite, laringite. Iar extractul din muguri de vita-de-vie le vine de hac inflamatiilor frecvente ale amigdalelor.