JURNALUL.RO - Sucul de varză, recomandat pentru ulcer și reumatism
Varza este unul dintre alimentele de bază, dar de-a lungul timpului i s-au descoperit și efecte benefice ca medicament în numeroase afecțiuni. Ea are un conținut bogat în săruri minerale și vitaminele A, B1, B2, C, PP.
17 Octombrie 2016, 05:23
"Cele mai recente studii au demonstrat chiar ca sucul de varza alba este indicat in cazul bolnavilor de ulcer gastric", arata doctorul Calin Garlea, medic de familie, competenta in fitoterapie si acupunctura, de la Centrul Medical Dava. La baza acestui studiu a stat descoperirea unei noi vitamine – vitamina U sau factorul antiulceros.
Astfel, experientele clinice ale cercetatorilor de la Universitatea Stanford din Statele Unite ale Americii au aratat ca dintr-un grup de 65 de pacienti care sufereau de ulcer gastric, 62 au fost vindecati dupa trei saptamani de tratament cu suc proaspat de varza alba.
Cataplasme pentru reumatici
Sucul de varza, obtinut cu ajutorul storcatorului de fructe, a prezentat rezultate bune si in pirozis (durere asemanatoare unei arsuri, care urca din stomac in esofag, terminandu-se cu o regurgitare de lichid acid in gura).
Aceasta bautura este indicata in locul bicarbonatului de sodiu in combaterea senzatiilor de voma, a catarului intestinal (inflamatia mucoasei intestinale) si in disfunctiile hepatobiliare. In plus, medicii specialisti le recomanda sucul de varza alba si copiilor, deoarece are actiune impotriva oxiurilor si limbricilor.