JURNALUL.RO - Vrei să scapi de acarieni? Nu îţi face patul dimineaţa
Cheia victoriei este disciplina, iar asta se traduce prin strângerea patului dimineaţa. Sau nu? Studiile recente au constatat că dezordinea are o mulţime de beneficii, printre care se numără şi creativitatea sau rezolvarea mai rapidă a problemelor în rândul celor care au un birou dezordonat şi e murdar.
21 Decembrie 2016, 11:01
Un studiu demarat de Universitatea Kingston, în 2005, a constatat că aceste creaturi terifiante şi invizibile ochiului uman, acarienii, au mai multe şanse de supravieţuire într-un pat curat şi frumos, scrie Indy100.com.
S-a demonstrat faptul că atunci când faci patul dimineaţa înainte să pleci la muncă, „închizi” de fapt acarienii între aşternuturi şi le oferi locul perfect de joacă şi de reproducere. O dată ce au ajuns acolo şi s-au răspândit, se vor hrăni cu celule din ţesuturile umane, lăsând în urmă excreţii care pot cauza simptomele astmului.
Tot de ce au nevoie este puţină umiditate în atmosferă şi un loc întunecat unde să trăiască.