Prognoză ANM! Ger, lapoviţă şi ninsori în următoarele săptămâni
Valorile termice diurne vor rămâne, în general, peste normele climatologice ale perioadei, iar la nivel de precipitaţii probabilitatea de producere a acestora - mai ales sub formă de ploaie şi lapoviţă - va fi constantă pe parcursul următoarelor două săptămâni (10 - 23 decembrie), arată prognoza de specialitate, publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
11 Decembrie 2018, 09:29
În Banat, intervalul va debuta cu o vreme uşor mai caldă decât în mod obişnuit, iar în perioada 12 - 14 decembrie valorile termice, în scădere, se vor situa în jurul mediilor multianuale.
Astfel, pe parcursul primei săptâmâni vor fi temperaturi maxime de 2 - 6 grade şi minime între -4 şi zero grade, mediat regional.
Pentru cea de-a doua săptămână sunt estimate temperaturi în creştere, cu o probabilitate mare ca în special valorile diurne sa se situeze cu mult peste cele climatologic specifice după mijlocul lunii decembrie.
Pe tot parcursul intervalului de referinţă, probabilitatea pentru precipitaţii (sub formă de ploaie şi doar trecător lapoviţă sau ninsoare) se va menţine relativ ridicată, însă acestea vor avea caracter temporar şi în general vor fi slabe cantitativ.
În Crişana, intervalul va debuta cu o vreme uşor mai caldă decât în mod obişnuit, iar în perioada 12 - 14 decembrie valorile termice, în scădere, vor deveni apropiate de mediile multianuale.
Pe parcursul primei săptâmâni vor fi temperaturi maxime între un grad şi 6 grade, şi minime cuprinse între -5 şi zero grade, mediat regional.
Pentru cea de-a doua săptămâna sunt estimate temperaturi în creştere, cu o probabilitate mare ca în special valorile diurne să se situeze peste cele climatologic specifice după mijlocul lunii decembrie.
Pe tot parcursul intervalului de referinţă, probabilitatea pentru precipitaţii se va menţine relativ ridicată, dar acestea vor avea caracter temporar şi, în general, vor fi slabe cantitativ.
Afla prognoza completa pe regiuni AICI