YVE.RO. Nalba de pădure – o superplantă medicinală
Nalba de pădure este de departe cea mai înzestrată în calităţi vindecătoare dintre toate „nalbele” (nalba de grădină, de cultură, creaţă etc.). Poate şi pentru că este mai puţin pretenţioasă ca surorile ei. Cum o puteţi folosi şi în ce scopuri, aflaţi din articolul următor. Nalba de pădure (Malva sylvestfis) îşi face loc cu tenacitate printre dărâmături, pe locuri necultivate, lângă drumuri şi livezi, încântând privirea trecătorului cu floarea-i maiestuoasă, roz-violacee.
05 Decembrie 2016, 10:11
Pe cât este de frumoasă şi modestă, pe atât de bogată în virtuţi terapeutice, căci toate părţile plantei conţin mucilagii, zaharuri şi vitamina C, principii active utile în numeroase tratamente.
Vă puteti procura direct din natură nalba de pădure. Frunzele e bine să le culegeţi de la plante care încă n-au înflorit, fără peţiol, iar florile pe timp frumos, la intervale de una-două zile, pe măsură ce se deschid.
Uscate la umbră, in strat subţire, supraveghindu-le cu mare grijă, ca să nu se mucegăiască, constituie apoi un adevărat medicament pentru o serie mare de boli. Nu trebuie să vă lipsească din dulăpiorul cu plante, mai ales dacă va ştiţi sensibili cu plămânii, dacă răciţi uşor, ori suferiţi de tulburări gastrointestinale.
Remediu garantat în bronșite și tuse
Aflaţi însă că cel puţin la fel de utilă în combaterea tusei ca renumitul sirop de pătlagină este infuzia din nalbă de pădure în combinaţie cu flori de soc, căci principiile emoliente şi expectorante ale celor două specii îşi fac treaba cu adevărat. Puneţi în părţi egale flori de nalbă de pădure şi flori de soc.
Peste o linguriţă de amestec turnaţi o cana cu apă şi lăsaţi să se pătrundă cam un sfert de oră. Strecuraţi, îndulciţi cu miere şi beţi una-două căni pe zi. Nu exageraţi însă, întrucât ceaiul are şi acţiune uşor laxativă! Acest preparat este util nu numai în calmarea tusei, ci şi in orice răceală la plămâni ori afecţiune a bronhiilor.