Dulceață de afine (rețetă din copilărie)

Şi era atăt de minunat să guşti fructele dulci şi parfumate! Iar bunica ştia să facă dulceaţă din toate fructele pămăntului şi chiar din petale de flori. Credeam pe vremea aceea că este o mare artă să transformi fructele proaspete in amintiri dulci. Dar iată că nu este aşa de greu. Totul se reduce de fapt la răbdare şi la mare grijă.

In primul rănd trebuie să ştiţi că puteţi face dulceaţă atăt din fructe moi, căt şi din cele tari, din rădăcini (cum ar fi ghimbirul), din petale de flori (trandafiri, violete sau flori de dovleac), dar şi din unele legume, cum ar fi morcovii sau dovleceii. Important este ca ingredientele folosite să fie nevătămate şi suficient de coapte.

Se va pune mai mult zahăr la fructele acrişoare şi mai puţin la cele dulci. Şi totuşi, o cantitate de zahăr mult prea mare va face ca dulceaţa să se zaharisească, pe cănd o cantitate prea mică o va face să fiarbă prea mult, iar fructele (legumele, rădăcinile, petalele) işi vor pierde din calităţi (culoare, aspect şi gust). Aşadar este nevoie de măiestrie pentru a echilibra cantităţile de zahăr şi fructe.

Puteţi combina fructele pentru dulceaţă intr-un mod creativ: nectarine cu nuci, ghimbir şi lămăie sau caise cu migdale, miere şi vanilie. Însă rețeta zilei de azi e una de sezon, delicată și fină.

Dulceață de afine.

Pentru a o prepara, ai nevoie de 1 kg afine, 1 kg zahăr, o lămăie.

Se curăţă afinele şi se spală. Intr-o cratiţă mai mare se pun un strat de fructe, unul de zahăr, iar la sfărşit, incă unul de afine. Se stoarce lămăia şi se toarnă zeama peste fructe. Se acoperă şi se ţin căteva ore (sau chiar pănă a doua zi) să-şi lase zeama.

Cratiţa se pune la foc domol pănă se topeşte zahărul. Se ia spuma de la suprafaţă, apoi se poate mări flacăra. După ce s-a legat dulceaţa, se ia cratiţa de pe foc şi se acoperă cu un şervet fierbinte.

Cănd s-a răcit, se toarnă in borcane sterile şi se leagă cu celofan. Se păstrează in locuri răcoroase.