Dulceață de coarne (rețetă dintr-un caiet vechi)

Sa cer reteta (stiam eu insa ca ma va imbia si cu o chisea cu dulceata si un pahar cu apa).

Tingirea cu dulceata de zmeura abia ce fusese trasa de pe foc. Am dat sa ma indrept spre ea, cu linguroiul de lemn in mana, cand atentia mi-a fost distrasa de... caietul vechi de retete. Sau caietul de vechi retete; spuneti-i cum vreti.

Ei bine, am lasat dulceata deoparte, ca sa pot rasfoi in voie paginile scrise frumos, care adunau zeci de retete. Un semn de etamina lucrata cu arnici era pus chiar la "capitolul" DULCETURI. Nu va mai povestesc cum am facut de m-am dus acasa si cu un borcan de dulceata, si cu caietul vecinei.

O sa va transcriu insa una dintre retetele ei - a carei lectura, numai, mi-a adus aminte de cornul din via batranilor mei, ale carui fructe acrisoare ma imbiau, pe la sfarsitul vacantelor, sa ma urc sa le culeg, fara sa-mi mai pese de frunzele piscatoare.

Pe fila cu numarul 25 din caietul cu pricina sta scris:

"Dulceata de coarne - reteta de la Dada Ioana, 23 iulie 1967. Iei coarnele si le scoti samburii. Ai grija sa fie coapte bine, ca altfel samburele nu aluneca. Masori trei pahare cu fructe pentru un kilogram de zahar. Se leaga zaharul cu trei pahare cu apa si, cand e legat mai putin decat pentru serbet (n.r. - aici, a trebuit sa caut fila cu serbetul: «Siropul de zahar este legat cand o picatura de sirop pusa in apa rece se intareste imediat»), se coboara tingirea de pe foc, se pun coarnele si se fierbe, luand spuma, pana ce zeama e legata potrivit.

Coarnele din dulceata sunt foarte bune la prajituri, mai cu seama la garnisit torturi. Dulceata destinata pentru acest scop o faci cu patru pahare cu fructe, ca sa fie deasa". Mai jos, o insemnare cu alt pix: "Am dat reteta asta si surorii mele, Elena, si i-a iesit foarte bine".

Un text de Simona Lazăr

Sursa foto: Pixabay