Dulceață din plante de leac (rețetă de Sânziene)

Nostradamus - cel care cunoștea virtuțile tuturor plantelor de pe Pământ.

De ce nu s-au făcut dulcețuri în Europa până în veacul al XVI-lea? Pentru că tehnologia lor nu s-a cunoscut până la descoperirea Americii de către Columb. Exploratorii ce i-au urmat au aflat secretul de la „indienii” Americii și le-au adus, o dată cu tehnologia de a obține... zahărul, ingredient indispensabil în dulcețuri. E de înțeles, oarecum, de ce un alchimist și un farmacist cu renumele lui Nostradamus se va afla preocupat de pregătirea acestor elixiruri dulci și le va așeza rețetele într-o carte sui generis, „Tratatul de dulcețuri, otrăvuri și parfumuri”.

Dulcețurile vor cuceri curând Europa, și pe aceea nobiliară, și pe cea a oamenilor simpli. Iar vracii și vrăcițele care cunoșteau tainele plantelor medicinale vor apela la această tehnologie pentru a prezerva virtuțile lor. Nu e de mirare că va pătrunde până și în satele noastre obiceiul de a pregăti dulcețuri de leac - altele decât cele de măceșe sau nuci verzi, și ele cu virtuți aparte. Putem menționa aici dulceața de muguri de brad, atât de obișnuită! Dar sunt și altele, care folosesc plantele ierboase vindecătoare. Fiind Sânzienele acum, să nu uităm nici rolul lor magic!

Se poate face dulceață din mentă, din pătrunjel verde (recunoscut, de exemplu, pentru... aportul lui de calciu în organism), din pojarniță și mușețel, din salvie și coada șoricelului, din gălbenele ori ghințură (inclusiv sânzienele, celebrate în această zi). Și aici este doar „lista scurtă”, pe care ne-am amintit-o ușor.

Aceste dulcețuri, cu rol medicinal, se administrează, în funcție de boală, înainte sau după masă, în cantități mici (una, două lingurițe), ținând cont de recomandărilterapeutice ale fiecărei plante în parte. Bolnavii de diabet, însă, nu trebuie să apeleze la ele.

Cum se pregătește o dulceață din plante de leac?

Se folosesc de obicei plante ierboase sau fructe cu funcție terapeutică. La 1 kg de plantă (culeasă după cum se cere, în zori sau la apus, după ploaie sau după ce se usucă roua), spălată și uscată, se pune un kilogram de zahăr și se toarnă 750 ml de apă. După ce se topește zahărul, se pune la fiert, la foc potrivit, până dă în clocot, apoi la foc mic, până ce începe a se lega („face coardă” între degete). Atunci se adaugă o lămâie, tăiată felii, și se mai lasă pe foc 15-20 de minute. Se păstrează în borcane legate cu hârtie pergament și puse în cămară, la întuneric.

Un text de Simona Lazăr

Citește și

Crema de zahar ars – rețeta din copilărie