Sărmăluțe cu urdă, în frunze de sfeclă (rețetă mănăstirească)
Am spus-o - și o voi repeta mereu - nu de la turci au învățat românii a pregăti sarmale! Ce ne deosebeşte, poate, de alte popoare este apetenţa pe care o au ceilalți de a-şi promova cu orice chip preparatele tradiţionale, dintre cele mai simple.
22 Noiembrie 2022, 08:38
De a apăsa pe nota locală, în toate meniurile şi la toate evenimentele, în vreme ce noi nu ştim cum să mai spunem că nu avem nimic al nostru în bucătărie, că totul e împrumutat, adus de prin vecini – de parcă până să vină peste noi romanii, cumanii, turcii şi alte neamuri, strămoşii noştri au murit de foame.
Cheia dilemelor noastre, am spus-o adeseori, stă în desluşirea (logică) a trecutului. Am spus-o şi altă dată, o repet, e o imensă greşeală să tot spunem că am luat sarmalele de la turci, câtă vreme ei înşişi mărturisesc că le-au împrumutat de la bizantini – cu care, apropo, noi am fost în contact un mileniu, iar cu turcii doar jumătate din acest timp. Simpla etimologie a cuvântului “sarma” nu este suficientă pentru a trece preparatul în contul turcilor. La o cercetare atentă, vom întâlni pe teritoriul României peste 20 de alte denumiri pentru sarmale, cu etimologii dinainte de intrarea turcilor în spaţiul balcanic. Dar asta este altă poveste.
Iată, dar, și această rețetă de sărmăluțe mănăstirești cu urdă, în frunze de sfeclă, culeasă de la Mănăstirea Cămărășeasca din Târgu Cărbunești.
Ai trebuință de: 2 căni de urdă, 1 cană de orez, o ceapă, 25-30 de frunze de sfeclă, două căni de borș, 100 ml bulion, apă. Facultativ: o ceșcuță de smântână.
Se învelesc în frunze de sfeclă, conservate din vară la sare, la fel cum se conservă frunzele de viță-de-vie. Dacă sunt frunze de sfeclă roșie, sarmalele ies mai închise la culoare.
Cum se procedează: Se călește o ceapă mare, tocată mărunt, se adaugă o cană de orez, sare și două căni de urdă. Se amestecă, apoi se umplu sărmăluțele în chipul obișnuit și se pun la fiert într-un amestec de borș cu bulion și apă. I se poate adăuga acestui sos și smântână.