Tărhană cu mursă (o rețetă bănățeană)
Tărhană? Ce-o fi? Și ati auzit vreodata de mursă? Acea bautura dulce, pe care dacii, zice-se, o faceau cu mre si plante aromatice, iar mai incoace incepuse a se face cu zahar si cu... condimente exotice?
22 Noiembrie 2022, 16:38
Trebuie spus ca mursa nu este totuna cu miedul, ce se face tot din miere, dar se pune la fermentat... La Glimboca, sat bogat in traditii culinare, Uica Mihai a cules si mi-a trimis - sa va spun si voua - reteta de Tărhană cu mursă. Și ca sa nu aveți și alte nelămuriri cu aspect... lingvistic, sa mai facem o precizare.
Tărhana sau trahanaua, cum ii zice prin alte părți, reprezintă un soi de paste de casa, pregătite pe meleagurile noastre de vreo 2000 de ani. Sorgintea lor zic unii ca e grecească, alții ca e traca, dar nu asta e ceea ce ne interesează acum pe noi, ci felul în care se prepara.
Tărhană cu mursă - rețeta
Ai trebuinta de: 500 g faina de grau, 50 ml untdelemn, doua oua (facultativ); pentru mursa: 500 ml apa, 200 g zahar sau miere, un baton de scortisoara, doua cuisoare. Cum se procedeaza? Din făină, untdelemnn și ouă se frământă un aluat mai vârtos decât cel pentru tăiței.
Se lasă la întărit pe planțetă timp de două ceasuri, apoi se dau pe răzătoarea cu găuri mari sau se trece printr-un ciur (pe vremuri, se trecea prin ciurul de lut, cam cum sunt cele descoperite în șantierele arheologice). Se obțin fulgi de aluat care se fierb în apă cu sare. Se lasă la umflat, se scurg, se limpezesc cu apă rece.
Separat se fierbe un sirop din apă, zahăr (sau miere), scorțișoară și cuișoare. Într-un castron se pune tărhana, se îmbăiază în mursă și se mănâncă cu adaos de fructe din orice fel de compot.