-

România 100

Ana Brâncoveanu, contesă de Noailles, a fost admisă în instituţie deşi şi-a renegat originile. Numele de Anna de Noailles nu spune nimic publicului român, fiind mai degrabă un nume cu rezonanţă în lumea literară din Franţa. Contesa Anna de Noailles a fost o figură aparte şi o poetă strălucită a perioadei interbelice din Franţa. La origini, aristocrata în salonul căreia se întâlneau mari scriitori precum André Gide sau Jean Cocteau a fost o româncă.

Legendele oraşului Bucureşti, istoria incredibilă a unor zone şi clădiri celebre din Capitală, secretele şi zbuciumul arhitecţilor care şi-au pus amprenta, de-a lungul timpului, asupra urbei, sunt scoase acum la iveală de Arhivele Naţionale.

Cu siguranţă, cu secole în urmă, orice regină ar fi reuşit să-şi ţină casa lucrând la gherghef. Era în obiceiul oricărei familii nobile să le înveţe pe copile să mânuiască acul. Regina Victoria a Marii Britanii, bunica Reginei Maria a României, se spune că se pricepea la făcut dantele şi… multe dintre gulerele rochiilor sale erau lucrate chiar de ea.

Pagina 38 din 40