Ascultă Radio Antena Satelor Live

Două principii suportive aplicabile în viaţa de zi cu zi

Câți oameni din jurul nostru își încep ziua făcând lucruri mai puțin importante, nesemnificative sau chiar inutile?

23 Iulie 2018, 15:47

Câți se trezesc la finalul zilei că exact ce era mai important nu au rezolvat și, fie dau din colț în colț, fie stau până noaptea târziu să rezolve, fie pur și simplu amână pentru mâine, că poate poimâine nu mai e nevoie?


Există mai multe principii foarte utile pentru fiecare dintre noi, care pot fi aplicate atât în Yoga, în viaţa personală, cât şi în afaceri. Unul dintre el poartă numele de principiul Pareto.

“Principiul Pareto presupune că atunci când alegem inteligent 20% din acţiunile pe care le întreprindem, putem influenţa 80% din rezultate. Astfel, atunci când ne focalizăm să facem lucruri importante, vom obține rezultate importante. Și viceversa! S-a constatat că oamenii care au succes și reușesc acolo unde alții ”cad”, pur și simplu încep fiecare zi cu ce e mai greu, urgent și strict necesar, conform agendei pe care și-o întocmesc cu grijă, după priorități. Un alt principiu excelent este cunoscut drept “Începe cu ce nu îţi place” sau “Mănâncă-ţi broasca!” şi poate veni în completarea principiului Pareto, acesta aparţinându-i cunoscutului speaker motivaţional, scriitor de succes şi om de afaceri, Brian Tracy.

La nivel psihologic se creează o dependență ... pozitivă, pentru simplul motiv că rezolvând mai întâi un lucru greu, dificil sau neplăcut, dar important pentru activitatea noastră, îți aduce satisfacție și încredere, o energie pozitivă ca să duci restul lucrurilor la capăt ușor și eficient”, explică profesoara de yoga Dana Țupa, fondatoarea PURNA Yoga Academy – prima şcoală de yoga din România acreditată de Yoga Alliance International din Statele Unite.

Cum aplicăm aceste principii în yoga și în dezvoltare personală?

Profesoarea Dana Ţupa aplică principiul Pareto sau principiile lui Brian Tracy în coaching-ul Yoga personalizat, prin abordarea unor tehnici fizice, de respiraţie sau meditaţie după necesităţile personale ale fiecărui cursant.

“Nu întâmplător inteligenţa populară afirmă că “Cine se trezeşte de dimineaţă, departe ajunge”, întrucât o practică yoga de dimineaţă, îţi poate aduce mai multă energie pentru ziua respectivă, pentru task-urile de la birou şi armonizarea relaţiilor sociale. Toţi oamenii de succes aplică aceste principii de viaţă în mod automat; cel mai probabil, la început au cultivat în mod conştient şi cu efort aplicarea acestor principii, însă datorită eficienţei lor, acestea au devenit un mod de viaţă”, conchide profesoara de yoga Dana Țupa, fondatoarea PURNA Yoga Academy.

Dana Ţupa este Expert Yoga Teacher acreditat la Yoga Alliance International USA cu cea mai înalta calificare, E-RYT500. Este şi Fondatorul PURNA Yoga Academy, prima şcoală de yoga din România acreditată la acelaşi for internaţional, şcoală care a scos, în 2014, primii instructori yoga din România, acreditaţi internaţional. A participat la multiple cursuri yoga pe diferite ramuri (Hatha, Kriya, Kundalini, Pranayama, Yantra, Laya, Nidra Yoga), alături de profesori şi maeştri din România şi din străinătate (Thailanda, Elveţia, Italia, UK, India, Turcia). Este master NLP, a studiat Strategic Interventions, cu Tony Robbins şi Chloe Madanes. A urmat cursuri de Vipassana în Chiang Mai, Thailanda, participând şi la seminarii cu Dalai Lama în Elveţia şi India. A susţinut cursuri de yoga şi seminarii, atât în Romania, cât şi în Thailanda, cel mai de succes dintre ele, considerându-l a fi, Yoga Scopului, un mix de tehnici yoga foarte puternice, NLP, meditaţie şi vizualizare.

România, fruntaşă la scumpiri în Uniunea Europeană. Suntem pe primul loc la inflaţie
Economic 16 Aprilie 2025, 11:27

România, fruntaşă la scumpiri în Uniunea Europeană. Suntem pe primul loc la inflaţie

România a înregistrat cea mai mare rată anuală a inflaţiei din Uniunea Europeană în luna martie, potrivit datelor publicate...

România, fruntaşă la scumpiri în Uniunea Europeană. Suntem pe primul loc la inflaţie
Peste 32.000 de locuri de muncă sunt disponibile la nivel național şi în străinătate
Locuri de munca 16 Aprilie 2025, 10:39

Peste 32.000 de locuri de muncă sunt disponibile la nivel național şi în străinătate

Piața muncii din România vine cu o ofertă generoasă în această perioadă: angajatorii pun la dispoziția celor aflați în...

Peste 32.000 de locuri de muncă sunt disponibile la nivel național şi în străinătate
Vacanța de schi revine în structura școlară pentru cei mai mulți elevi din țară
Educatie 15 Aprilie 2025, 14:26

Vacanța de schi revine în structura școlară pentru cei mai mulți elevi din țară

Ministerul Educației a anunțat că, în structura anului școlar 2025-2026, elevii din cele mai multe județe ale țării, inclusiv...

Vacanța de schi revine în structura școlară pentru cei mai mulți elevi din țară
Românii continuă să aibă unul dintre cele mai mici salarii minime din Europa
Economic 15 Aprilie 2025, 12:20

Românii continuă să aibă unul dintre cele mai mici salarii minime din Europa

România ocupă locul patru de la coadă în clasamentul salariilor minime din Uniunea Europeană, potrivit celor mai recente date...

Românii continuă să aibă unul dintre cele mai mici salarii minime din Europa
Fenomenul șomajului în rândul tinerilor, în România, ia amploare
Locuri de munca 12 Aprilie 2025, 23:17

Fenomenul șomajului în rândul tinerilor, în România, ia amploare

România a devenit țara din UE cu cea mai mare rată a șomajului în rândul tinerilor sub 25 de ani (26,3%), conform datelor...

Fenomenul șomajului în rândul tinerilor, în România, ia amploare
Ministerul Energiei anunţă un program de 150 de milioane de euro, destinat eficientizării energetice a industriei româneşti
Economic 12 Aprilie 2025, 19:02

Ministerul Energiei anunţă un program de 150 de milioane de euro, destinat eficientizării energetice a industriei româneşti

Operatorii economici (societăţi şi regii autonome) din România care desfăşoară activităţi pe teritoriul naţional în...

Ministerul Energiei anunţă un program de 150 de milioane de euro, destinat eficientizării energetice a industriei româneşti
Educația Nutrițională și Armonia corporală, printre opționalele inedite care vor intra în noua programă școlară
Educatie 12 Aprilie 2025, 12:44

Educația Nutrițională și Armonia corporală, printre opționalele inedite care vor intra în noua programă școlară

Elevii din România vor putea alege, începând cu anul școlar 2025-2026, noi discipline opționale care pun accent pe sănătatea...

Educația Nutrițională și Armonia corporală, printre opționalele inedite care vor intra în noua programă școlară
CONAF, dezacord faţă de eliminarea cotei de gen în conducerile companiilor de stat; solicită reanalizarea modificării legislative
Economic 11 Aprilie 2025, 19:09

CONAF, dezacord faţă de eliminarea cotei de gen în conducerile companiilor de stat; solicită reanalizarea modificării legislative

Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) îşi exprimă profunda îngrijorare şi dezacordul faţă de...

CONAF, dezacord faţă de eliminarea cotei de gen în conducerile companiilor de stat; solicită reanalizarea modificării legislative