Ascultă Radio Antena Satelor Live

Aproape 3,5 milioane de elevi şi studenţi, cuprinşi în sistemul educaţional la nivel naţional

Sistemul naţional de educaţie înregistra, în anul şcolar 2021 - 2022, un număr de aproape 3,5 milioane de elevi şi studenţi, în creştere cu 1.200 faţă de intervalul din anul anterior, în timp ce personalul didactic însuma 237.900 de persoane, arată datele publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Aproape 3,5 milioane de elevi şi studenţi, cuprinşi în sistemul educaţional la nivel naţional

20 Iunie 2022, 09:03

Potrivit sursei citate, în anul şcolar/universitar 2021-2022, aproape jumătate din populaţia şcolară s-a regăsit în învăţământul primar şi gimnazial (46,1%), iar circa o treime în învăţământul liceal şi cel antepreşcolar şi preşcolar (17,1%, respectiv 15,4%).

Din totalul populaţiei şcolare cuprinsă în sistemul de educaţie, de 3.495.800 de elevi şi studenţi, peste jumătate (50,3%) au fost de sex feminin şi 72,8% au studiat în mediul urban. Comparativ cu anul şcolar/universitar precedent, învăţământul primar şi gimnazial, precum şi învăţământul antepreşcolar şi preşcolar sunt nivelurile care au înregistrat creşteri ale populaţiei şcolare (+20.500 de elevi, respectiv +17.000 de copii).

De asemenea, în învăţământul postliceal au fost înscrişi 89.500 de elevi, acest nivel educaţional fiind cel mai puţin reprezentat în totalul populaţiei şcolare (2,6%).

Datele INS relevă faptul că învăţământul liceal (-22,800 de elevi), învăţământul superior (-6.500 de studenţi), precum şi învăţământul profesional (-4.700 de elevi) au cunoscut cele mai accentuate diminuări ale numărului de elevi/studenţi înscrişi în anul şcolar 2021 - 2022 faţă de cel anterior.

În perioada analizată, populaţia şcolară a fost cuprinsă cu preponderenţă (94,5%) în unităţile şcolare publice.

Pe niveluri educaţionale, cea mai semnificativă pondere a elevilor înscrişi în unităţile din învăţământul privat s-a regăsit în învăţământul postliceal (49,5%).

Totodată, gradul de cuprindere în învăţământ al elevilor din grupa de vârstă 6-10 ani a înregistrat cel mai ridicat procent (89%), comparativ cu cel al celorlalte grupe de vârstă.

În anul universitar 2021-2022 au fost înscrişi în învăţământul superior 554.000 de studenţi, din care 55,5% au fost studente. În acest sens, cele mai atractive specializări (conform clasificării ISCED-F) din învăţământul superior au fost cele din grupa afaceri, administraţie şi drept (24,6% din totalul studenţilor), respectiv inginerie, prelucrare şi construcţii (19,4%).

Conform statisticii oficiale, unităţile/instituţiile de învăţământ care au funcţionat în anul şcolar/universitar 2021-2022 au aparţinut, în principal, nivelurilor de educaţie primar şi gimnazial (57,0%), liceal (20,8%), respectiv antepreşcolar şi preşcolar (17,4%).

În profil teritorial, populaţia şcolară a înregistrat cele mai ridicate valori în regiunile Nord-Est (598.400 de persoane), respectiv Bucureşti-Ilfov (532.700 de persoane). Distribuţia populaţiei şcolare pe regiuni de dezvoltare şi niveluri educaţionale faţă de totalul fiecărei regiuni arată că ponderea cea mai ridicată s-a înregistrat în învăţământul primar şi gimnazial din regiunea Sud-Muntenia (54,7%). La polul opus, cele mai scăzute ponderi s-au înregistrat în învăţământul postliceal din regiunile Centru şi Bucureşti-Ilfov (câte 1,9%, fiecare).

În acelaşi timp, învăţământul superior ponderea numărului de studenţi înscrişi faţă de totalul fiecărei regiuni a fost preponderentă în regiunea Bucureşti-Ilfov (33,1%).

Pe categoria cadrelor didactice, în anul şcolar/universitar 2021-2022, numărul de persoane încadrate a însumat 237.900 de persoane. Astfel, raportul mediu dintre populaţia şcolară şi numărul cadrelor didactice a fost de 15 elevi/studenţi la un cadru didactic.

Ponderea personalului didactic de sex feminin era majoritară, atât la nivelul sistemului educaţional preuniversitar (82,4%), cât şi pe nivelurile de educaţie: antepreşcolar şi preşcolar (99,7%), primar şi gimnazial (81,5%), postliceal (79,1%), liceal (72,7%) şi profesional (66,9%).

În ceea ce priveşte absolvenţii înregistraţi în anul şcolar/universitar 2020-2021, datele oficiale relevă că au absolvit 476.600 de elevi şi studenţi aparţinând nivelurilor educaţionale: gimnazial, liceal, profesional, postliceal, respectiv superior (licenţă, master şi doctorat, cursuri postuniversitare şi programe postdoctorale de cercetare avansată). Preponderente au fost absolventele, în număr de 251.100, reprezentând 52,7% din total. Majoritatea absolvenţilor (85,1%) a finalizat un nivel educaţional în mediul urban, restul în mediul rural.

La sfârşitul anului şcolar 2020-2021, au absolvit învăţământul gimnazial 143.000 de elevi, cei mai mulţi dintre aceştia înregistrându-se în regiunea Nord-Est (19,4%). Ponderea băieţilor (52,3%) o devansează pe cea a fetelor, cu 4,6 puncte procentuale. În mediul urban, absolvenţii de gimnaziu au reprezentat 59,5% din totalul absolvenţilor din acest nivel. În profil teritorial, regiunile Nord-Est şi Sud-Muntenia au înregistrat ponderi mai mari ale absolvenţilor din mediul rural (52,6%, respectiv 52,1%).

În învăţământul liceal, la sfârşitul anului şcolar 2020-2021 au absolvit 144.200 de elevi, mai puţin cu 2,6% comparativ cu anul şcolar anterior. Majoritatea absolvenţilor de liceu au urmat cursurile învăţământului cu frecvenţă (87,3%).

Situaţia absolvenţilor din învăţământul liceal a evidenţiat că circa jumătate au frecventat cursurile filierei teoretice (52,7% din totalul absolvenţilor), 38,7% pe cele din filiera tehnologică, iar 8,6% au urmat cursurile liceelor din filiera vocaţională.

În cursul anului şcolar 2021 - 2022, la examenul de Bacalaureat s-au prezentat 134.800 de absolvenţi, din care 117.100 proveniţi din promoţia anului 2021, echivalentul a 86,9% din total. Pe acest fond, au fost declarate admise 97.100 de persoane (72%), din care 91.100 de persoane (77,8%) din promoţia anului 2021.

Pe de altă parte, învăţământul profesional a fost absolvit de 24.700 de elevi, din care 97,2% au urmat cursurile unităţilor de învăţământ aparţinând sectorului public. În învăţământul postliceal au absolvit 33.200 de elevi, din care 58,8% au urmat cursurile unităţilor de învăţământ aparţinând sectorului public.

În plus, în învăţământul superior, numărul absolvenţilor cu diplomă a fost 131.500 de studenţi, dintre care studentele au reprezentat 59,3% din numărul total al absolvenţilor cu diplomă. Absolvenţii cu diplomă ai învăţământului superior au provenit cu preponderenţă din facultăţile cu profil afaceri, administraţie şi drept (26,9%), inginerie, prelucrare şi construcţii (17,7%), respectiv sănătate şi asistenţă socială (11,2%).

Rata abandonului a înregistrat în anul şcolar 2020/2021 următoarele valori: 1,7% în învăţământul liceal şi profesional, 1,3% în învăţământul primar, respectiv 1% în învăţământul gimnazial.

Foto: pixabay

Etichete : educatie elevi studenti
Primele probe scrise ale simulării bacalaureatului încep luni
Educatie 23 Martie 2025, 14:04

Primele probe scrise ale simulării bacalaureatului încep luni

Absolvenții de clasa a XII-a vor susține luni, 24 martie, prima probă scrisă din cadrul simulării examenului de bacalaureat...

Primele probe scrise ale simulării bacalaureatului încep luni
Părinții pot consulta noile informații despre înscrierea la creșă și grădiniță
Educatie 21 Martie 2025, 17:42

Părinții pot consulta noile informații despre înscrierea la creșă și grădiniță

Ministerul Educației a anunțat calendarul și metodologia pentru înscrierea copiilor în creșe și grădinițe, pentru anul școlar...

Părinții pot consulta noile informații despre înscrierea la creșă și grădiniță
Ministerul Educaţiei a publicat informaţii privind înscrierea la grădiniţă şi creşă
Educatie 21 Martie 2025, 14:53

Ministerul Educaţiei a publicat informaţii privind înscrierea la grădiniţă şi creşă

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a publicat, vineri, informaţii privind reînscrierea sau înscrierea la grădiniţă, creşă şi...

Ministerul Educaţiei a publicat informaţii privind înscrierea la grădiniţă şi creşă
Tulcea: Autorităţile vor să dea fructe elevilor şi preşcolarilor, dar sumele sunt restrictive
Educatie 18 Martie 2025, 13:47

Tulcea: Autorităţile vor să dea fructe elevilor şi preşcolarilor, dar sumele sunt restrictive

Consiliul Judeţean (CJ) Tulcea va relua în perioada următoare licitaţia pentru achiziţia de mere pentru ca aceste fructe să...

Tulcea: Autorităţile vor să dea fructe elevilor şi preşcolarilor, dar sumele sunt restrictive
„Epidemia de droguri în şcoli şi licee”, în discuție la Senat
Educatie 18 Martie 2025, 11:03

„Epidemia de droguri în şcoli şi licee”, în discuție la Senat

„Epidemia de droguri în şcoli şi licee” este în dezbatere azi, la Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei...

„Epidemia de droguri în şcoli şi licee”, în discuție la Senat
Emoții pentru elevi de clasa a VIII-a: Încep probele simulării Evaluării Naționale
Educatie 16 Martie 2025, 10:27

Emoții pentru elevi de clasa a VIII-a: Încep probele simulării Evaluării Naționale

elevii de clasa a VIII-a vor susține luni, 17 martie a.c., prima probă a simulării Evaluării Naționale, cea la Limba și...

Emoții pentru elevi de clasa a VIII-a: Încep probele simulării Evaluării Naționale
Simularea Evaluării Naționale începe luni cu proba la Limba și literatura română
Educatie 14 Martie 2025, 10:14

Simularea Evaluării Naționale începe luni cu proba la Limba și literatura română

Elevii de clasa a VIII-a susțin luni prima probă a simulării Evaluării Naționale, test care îi pregătește pentru examenul...

Simularea Evaluării Naționale începe luni cu proba la Limba și literatura română
Elevii de top din mediul rural pot beneficia de burse de studiu
Educatie 10 Martie 2025, 11:20

Elevii de top din mediul rural pot beneficia de burse de studiu

O organizație non-profit care a renovat peste 80 de școli din mediu rural, selectează copii din mediul rural, pentru a deveni...

Elevii de top din mediul rural pot beneficia de burse de studiu