Cum implici copiii în rezolvarea problemelor
Copiii sunt creativi. Mulţi suntem de acord cu asta. Mai puţini însă folosim acest lucru în mod deliberat în relaţie cu copiii noştri. Am preluat, unii mai mult, alţii mai puţin, în mod conştient sau mai puţin conştient atitudinea generală a părinţilor noştri (şi a părinţilor părinţilor noştri) cum că, doar noi adulţii vorbim (fiindcă suntem “mai mari” şi ştim mai bine) iar copiii trebuie doar să asculte.
15 Iulie 2015, 06:27
De ce nu am asculta şi noi ceea ce ne spun copiii, de ce nu i-am întreba şi pe ei atunci când căutăm soluţii la vreo problemă care îi priveşte?
Ţineţi minte povestea cu tirul blocat într-un tunel în Franţa pe care nimeni nu ştia cum să îl scoată de acolo? Nimeni, în afară de un copil care le-a propus să dezumfle roţile.
Dar copiii nu au idei doar în astfel de momente de criză izolate, ci au idei mai ales în problemele care îi afectează personal şi îşi doresc foarte mult ca aceste idei să fie luate în seamă de adulţi. Atunci când îi cerem unui copil să facă un anumit lucru, el nu are decât două variante: să se supună şi să facă acel lucru sau să se opună şi să nu-l facă.
Însă nu simte că el a contribuit cu ceva la decizia care îl priveşte. De aceea, din ce în ce mai mulţi psihologi sugerează că metoda prin care putem avea succes într-o proporţie mult mai mare în educaţia copiilor noştri este cea care îi implică şi pe copii în generarea soluţiilor posibile şi rezolvarea problemelor.
Adele Faber şi Elaine Mazlish, autoarele cursului pentru părinţi “Cum să vorbeşti eficient copiilor” ne propun un model de rezolvare a problemelor în 5 paşi:
Ascultăm ceea ce are de spus copilul în legătură cu situaţia şi îi arătăm că îl înţelegem.
Îi vorbim copilului despre ceea ce simţim noi în legătură cu acel lucru.
Invităm copilul la o sesiune de generare de idei împreună cu noi.
Scriem toate ideile (ale lui şi ale noastre), fără să le evaluăm.
Hotărâm împreună care idei rămân valabile şi o alegem pe cea pe care o vom pune în aplicare.
Un subiect propus pentru jocul de rol în care să se aplice aceasta metodă în timpul cursului, este cel în care un copil îşi anunţă părinţii că vrea să renunţe la lecţiile de pian. Întâmplător, una din participantele la curs trăise aceeaşi experienţă când avea 10 ani şi a povestit întregului grup cum s-a derulat:
Mamă, nu mai vreau să fac lecţii de pian!
Cum poţi să spui aşa ceva? Tu ai vrut să faci lecţii de pian! Da, dar nu mai vreau fiindcă nu îmi place să merg atâta drum până la profesoară acasă de două ori pe săptâmână şi să exersez numai eu singură cu ea, iar prietenii mei în timpul asta să se joace împreună. Vreau să stau şi eu cu prietenii mei.