Elevii vor intra într-o minivacanţă, de vineri, după finalizarea cursurilor
Elevii vor intra de vineri, după finalizarea cursurilor, într-o minivacanţă prilejuită de sărbătorirea Unirii Principatelor Române şi nu vor face cursuri luni şi marţi.
19 Ianuarie 2023, 14:25
Cursurile vor reîncepe miercuri.
Următoarea vacanţă, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, este programată în perioada 6 - 26 februarie.
Programele 'Şcoala altfel' şi 'Săptămâna verde' se vor desfăşura între 27 februarie şi 16 iunie, în intervale de câte cinci zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unităţii de învăţământ. Derularea celor două programe nu se planifică în acelaşi interval de cursuri.
Prin excepţie, la clasele din învăţământul liceal - filiera tehnologică, din învăţământul profesional şi din învăţământul postliceal, în perioadele dedicate programelor 'Şcoala altfel' şi 'Săptămâna verde' se organizează activităţi de instruire practică.
Foto: pixabay