Ascultă Radio Antena Satelor Live

România trimite mai mulți studenți în străinătate decât primește

Majoritatea statelor membre UE trimit în fiecare an mai mulți studenți cu burse Erasmus decât o făceau înainte de pandemia COVID-19, conform statisticilor Eurostat, analizate de Monitorul Social, un proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România.

România trimite mai mulți studenți în străinătate decât primește
Foto: Pixabay.com

Articol de Simona Lazăr, 29 Octombrie 2024, 15:24

După ce numărul studenților europeni beneficiari ai burselor Erasmus a scăzut în 2020, în contextul pandemiei, la mai puțin de jumătate față de 2019, aceste cifre au înregistrat ulterior o creștere semnificativă. În 2019, numărul studenților români plecați cu burse Erasmus era de aproximativ 29.000, în timp ce în 2022 acest număr a crescut la peste 44.000. În mod similar, în 2019, în România soseau aproximativ 22.000 de studenți străini, iar în 2022 numărul studenților Erasmus veniți în România a depășit 33.000. Această creștere se observă și în alte state din Uniunea Europeană, atât în Europa de Est, cât și în Europa de Vest.

Numărul participanților la programul Erasmus este, în cifre absolute, mult mai mare în Europa de Vest. Franța, Spania și Italia trimit fiecare anual aproximativ 100.000 de studenți cu burse Erasmus la universități europene. În ceea ce privește primirea studenților străini, Spania găzduiește anual peste 140.000 de studenți Erasmus, Italia aproximativ 100.000, iar Franța 60.000. În Europa de Est, Polonia este țara unde bursele Erasmus sunt cele mai populare, cu aproximativ 60.000 de studenți locali plecând anual și peste 44.000 de studenți străini sosind.

Ca proporție din numărul total de studenți, programul Erasmus este mult mai popular printre studenții din Europa de Est, care valorifică mai mult oportunitatea de a studia într-o altă universitate europeană. În 2022, aproape 9% dintre studenții din România au beneficiat de mobilitatea Erasmus. Alte state est-europene au înregistrat procente similare: 6,5% dintre studenții din Polonia, aproximativ 10% dintre studenții din Bulgaria și aproape 18% dintre studenții din Estonia participând la program. Spre comparație, deși în țările din Europa de Vest se înregistrează în cifre absolute mai multe plecări cu burse Erasmus, mai puțin de 4,5% din totalul studenților se înscriu anual în program, majoritatea preferând să-și continue studiile în propria țară.

Cifrele mai arată că, în general, majoritatea statelor UE trimit prin programul Erasmus mai mulți studenți în străinătate decât primesc, cu trei excepții: Spania, care în 2022 a primit cu 40.000 mai mulți studenți Erasmus decât a trimis în alte țări, urmată de Suedia, care a primit 3.000 de studenți în plus, și Italia, cu 285 de studenți în plus. Statele din Europa de Est înregistrează cele mai mari diferențe între plecări și sosiri, având o medie de 25% mai multe plecări decât sosiri.

Programul Erasmus al Uniunii Europene permite, printre altele, efectuarea unor stagii de mobilitate în alte universități din statele membre și se adresează studenților înscriși în instituții de învățământ superior din țările participante la program, la nivel de ciclu scurt, licență, masterat sau doctorat, precum și celor care au absolvit de curând.

***

Infograficul cu datele despre numărul de studenți participanți la programul european Erasmus se găsește la: https://romania.fes.de/ro/e/crestere-a-numarului-de-studenti-cu-burse-erasmus-in-europa-romania-trimite-mai-multi-studenti-in-strainatate-decat-primeste.html

Datele folosite în infografic au fost colectate de către Erasmus+ și Eurostat.

Părinții pot consulta noile informații despre înscrierea la creșă și grădiniță
Educatie 21 Martie 2025, 17:42

Părinții pot consulta noile informații despre înscrierea la creșă și grădiniță

Ministerul Educației a anunțat calendarul și metodologia pentru înscrierea copiilor în creșe și grădinițe, pentru anul școlar...

Părinții pot consulta noile informații despre înscrierea la creșă și grădiniță
Ministerul Educaţiei a publicat informaţii privind înscrierea la grădiniţă şi creşă
Educatie 21 Martie 2025, 14:53

Ministerul Educaţiei a publicat informaţii privind înscrierea la grădiniţă şi creşă

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a publicat, vineri, informaţii privind reînscrierea sau înscrierea la grădiniţă, creşă şi...

Ministerul Educaţiei a publicat informaţii privind înscrierea la grădiniţă şi creşă
Tulcea: Autorităţile vor să dea fructe elevilor şi preşcolarilor, dar sumele sunt restrictive
Educatie 18 Martie 2025, 13:47

Tulcea: Autorităţile vor să dea fructe elevilor şi preşcolarilor, dar sumele sunt restrictive

Consiliul Judeţean (CJ) Tulcea va relua în perioada următoare licitaţia pentru achiziţia de mere pentru ca aceste fructe să...

Tulcea: Autorităţile vor să dea fructe elevilor şi preşcolarilor, dar sumele sunt restrictive
„Epidemia de droguri în şcoli şi licee”, în discuție la Senat
Educatie 18 Martie 2025, 11:03

„Epidemia de droguri în şcoli şi licee”, în discuție la Senat

„Epidemia de droguri în şcoli şi licee” este în dezbatere azi, la Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei...

„Epidemia de droguri în şcoli şi licee”, în discuție la Senat
Emoții pentru elevi de clasa a VIII-a: Încep probele simulării Evaluării Naționale
Educatie 16 Martie 2025, 10:27

Emoții pentru elevi de clasa a VIII-a: Încep probele simulării Evaluării Naționale

elevii de clasa a VIII-a vor susține luni, 17 martie a.c., prima probă a simulării Evaluării Naționale, cea la Limba și...

Emoții pentru elevi de clasa a VIII-a: Încep probele simulării Evaluării Naționale
Simularea Evaluării Naționale începe luni cu proba la Limba și literatura română
Educatie 14 Martie 2025, 10:14

Simularea Evaluării Naționale începe luni cu proba la Limba și literatura română

Elevii de clasa a VIII-a susțin luni prima probă a simulării Evaluării Naționale, test care îi pregătește pentru examenul...

Simularea Evaluării Naționale începe luni cu proba la Limba și literatura română
Elevii de top din mediul rural pot beneficia de burse de studiu
Educatie 10 Martie 2025, 11:20

Elevii de top din mediul rural pot beneficia de burse de studiu

O organizație non-profit care a renovat peste 80 de școli din mediu rural, selectează copii din mediul rural, pentru a deveni...

Elevii de top din mediul rural pot beneficia de burse de studiu
Părinții își pot înscrie copiii la grădiniță și creșă conform noului calendar
Educatie 05 Martie 2025, 19:24

Părinții își pot înscrie copiii la grădiniță și creșă conform noului calendar

Ministerul Educației a aprobat calendarul oficial pentru înscrierea copiilor la grădiniță și creșă, stabilind etapele și...

Părinții își pot înscrie copiii la grădiniță și creșă conform noului calendar