Ascultă Radio Antena Satelor Live

Școala de vară pentru copii, organizată în mediul rural din județul Argeș

A II-a ediție a evenimentului educațional "Școala de vară e la țară" va avea loc în perioada 13-15 iulie, la Complexul Cultural Casa Mârghienilor, din satul Mârghia, comuna Lunca Corbului, județul Argeș.

Școala de vară pentru copii, organizată în mediul rural din județul Argeș
Foto: Pixabay

11 Iulie 2023, 17:18

Conform organizatorilor, la activitate vor participa elevi și copii din toată comuna Lunca Corbului, fiind bineveniți și cei din alte localități, aflați în vacanță la bunici, aflam de la Constantin Pașol, reporter Antena Satelor.

Evenimentul il va avea ca invitat de seamă pe meșterul popular Marilena Iosifaru, declarată de curând Tezaur Uman Viu. Cele două ateliere de creație vor iniția elevii în tainele meșteșugului popular.

De asemenea, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș va prezenta elevilor măsuri și acțiuni specifice rezolvării situațiilor de urgență.

Școala de vară se va încheia cu un spectacol de muzică și dans.

Activitatea se desfășoară în parteneriat cu Școala Gimnaziala General Constantin Crhistescu din Lunca Corbului, Primăria Comunei și Centrul Județean de Cultură și Arte Argeș.

Etichete : scoala de vara
Primele probe scrise ale simulării bacalaureatului încep luni
Educatie 23 Martie 2025, 14:04

Primele probe scrise ale simulării bacalaureatului încep luni

Absolvenții de clasa a XII-a vor susține luni, 24 martie, prima probă scrisă din cadrul simulării examenului de bacalaureat...

Primele probe scrise ale simulării bacalaureatului încep luni
Părinții pot consulta noile informații despre înscrierea la creșă și grădiniță
Educatie 21 Martie 2025, 17:42

Părinții pot consulta noile informații despre înscrierea la creșă și grădiniță

Ministerul Educației a anunțat calendarul și metodologia pentru înscrierea copiilor în creșe și grădinițe, pentru anul școlar...

Părinții pot consulta noile informații despre înscrierea la creșă și grădiniță
Ministerul Educaţiei a publicat informaţii privind înscrierea la grădiniţă şi creşă
Educatie 21 Martie 2025, 14:53

Ministerul Educaţiei a publicat informaţii privind înscrierea la grădiniţă şi creşă

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a publicat, vineri, informaţii privind reînscrierea sau înscrierea la grădiniţă, creşă şi...

Ministerul Educaţiei a publicat informaţii privind înscrierea la grădiniţă şi creşă
Tulcea: Autorităţile vor să dea fructe elevilor şi preşcolarilor, dar sumele sunt restrictive
Educatie 18 Martie 2025, 13:47

Tulcea: Autorităţile vor să dea fructe elevilor şi preşcolarilor, dar sumele sunt restrictive

Consiliul Judeţean (CJ) Tulcea va relua în perioada următoare licitaţia pentru achiziţia de mere pentru ca aceste fructe să...

Tulcea: Autorităţile vor să dea fructe elevilor şi preşcolarilor, dar sumele sunt restrictive
„Epidemia de droguri în şcoli şi licee”, în discuție la Senat
Educatie 18 Martie 2025, 11:03

„Epidemia de droguri în şcoli şi licee”, în discuție la Senat

„Epidemia de droguri în şcoli şi licee” este în dezbatere azi, la Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei...

„Epidemia de droguri în şcoli şi licee”, în discuție la Senat
Emoții pentru elevi de clasa a VIII-a: Încep probele simulării Evaluării Naționale
Educatie 16 Martie 2025, 10:27

Emoții pentru elevi de clasa a VIII-a: Încep probele simulării Evaluării Naționale

elevii de clasa a VIII-a vor susține luni, 17 martie a.c., prima probă a simulării Evaluării Naționale, cea la Limba și...

Emoții pentru elevi de clasa a VIII-a: Încep probele simulării Evaluării Naționale
Simularea Evaluării Naționale începe luni cu proba la Limba și literatura română
Educatie 14 Martie 2025, 10:14

Simularea Evaluării Naționale începe luni cu proba la Limba și literatura română

Elevii de clasa a VIII-a susțin luni prima probă a simulării Evaluării Naționale, test care îi pregătește pentru examenul...

Simularea Evaluării Naționale începe luni cu proba la Limba și literatura română
Elevii de top din mediul rural pot beneficia de burse de studiu
Educatie 10 Martie 2025, 11:20

Elevii de top din mediul rural pot beneficia de burse de studiu

O organizație non-profit care a renovat peste 80 de școli din mediu rural, selectează copii din mediul rural, pentru a deveni...

Elevii de top din mediul rural pot beneficia de burse de studiu