Aspecte privind detenţia minorilor
Delincvenţa juvenilă este o problemă dificilă cu care se confruntă orice societate. Trecând de la principiile arhaice ale pedepsirii, la principiile moderne ale prevenirii şi ale reinserţiei sociale, România se află într-un proces de îmbunătăţire a politicilor penale şi de executare a pedepselor privative de libertate.
20 Aprilie 2015, 13:31
În cele ce urmează, împreună cu dl. Andrei Grigoriu, avocat în cadrul Baroului Bucureşti şi colaborator al publicaţiei on-line avocatnet.ro, vom aborda câteva aspecte importante legate de executarea pedepselor privative de libertate a minorilor.
Domnule avocat Andrei Grigoriu, când putem vorbi despre răspundere penală în cazul unui minor?
Pentru a se pune problema executării unei pedepse privative de libertate în ceea ce îi priveşte pe minori, este important să cunoaştem perioada în care un minor este socotit răspunzător penal, dar şi sfera drepturilor sale. În această privinţă, există un set de norme, atât internaţionale, cât şi interne, care reglementează atât drepturile minorului, cât şi condiţiile răspunderii acestuia.
Astfel, în primul rând, unul din cele mai importante documente privitoare la minori este Conventia cu privire la drepturile copilului, adoptata de Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite la 20 noiembrie 1989. Convenţia a fost adoptată de România prin Legea nr. 18/1990 pentru ratificarea Convenţiei cu privire la drepturile copilului, publicată în Monitorul Oficial nr. 314 din 13 iunie 2001. Convenţia îşi are originea în Declaraţia de la Geneva din 1924 privind Drepturile Copilului, declaraţie care era un document mai degrabă principial, decât cu valoare normativă.
Conform Convenţiei, <>
Pe plan intern, avem ca document principal Codul penal. Legislaţia penală română, respectiv atât vechiul cât şi Noul Cod penal, a stabilit clar limitele răspunderii penale ale minorului, arătându-se că minorul care nu a împlinit 14 ani nu răspunde penal, minorul care are vârsta între 14 şi 16 ani răspunde penal, numai dacă se dovedeşte ca a săvârşit fapta cu discernământ, iar minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal. Discernământul se probează prin expertiză de specialitate.
Tot Convenţia a mai consacrat şi preeminenţa interesului superior al copilului în procedurile judiciare îndreptate împotriva sa.
Nu în ultimul rând, menţionez, ca izvor normativ, Codul de procedură penală, în care se regăseşte, printre altele, capitolul "Dispoziţii speciale pentru minori", capitol care completează drepturile acestora în procesul penal.
Minorii au un regim de detenţie diferit de cel al majorilor?
Bineînţeles. În primul rând, în mod prioritar, detenţia minorilor are, sau cel puţin îşi propun să aibă ca obiect educarea şi reinserţia socială a acestora.
Prin urmare, faţă de un minor, conform Noului Cod penal -art. 114 şi următoarele - se pot lua atât măsuri educative neprivative de libertate, cât şi măsuri educative privative de libertate.
Accentuez, prevederile Codului exact caracterul educativ al măsurilor îl arată.
Şi în ce cazuri se aplică o măsură neprivativă de libertate, în locul celei privative?
Aplicarea acestor măsuri se face ţinând cont de starea personală a minorului şi de gravitatea faptei comise.
Prin urmare, în conformitate cu art. 114 Cod penal,
(1) - Faţă de minorul care, la data săvârşirii infracţiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani se ia o măsură educativă neprivativă de libertate.
(2) - Faţă de minorul prevăzut în alin. (1) se poate lua o măsură educativă privativă de libertate în următoarele cazuri:
a. dacă a mai săvârşit o infracţiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracţiunii pentru care este judecat;
b. atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă.
De altfel, tot Codul penal stabileşte şi care sunt măsurile care pot fi luate. Astfel, potrivit art. 115 :
măsurile educative neprivative de libertate sunt:
a. stagiul de formare civică;
b. supravegherea;
c. consemnarea la sfârşit de săptămână;
d. asistarea zilnică.
măsurile educative privative de libertate sunt:
a. internarea într-un centru educativ;
b. internarea într-un centru de detenţie.
Putem spune că ne aliniem la exigenţele europene în centrele de detenţie a minorilor?
Din păcate, în primul rând, este necesar să pornim de la premisa unor carenţe grave ale sistemului penitenciar din România, în ansamblul său, atât în ceea ce-i priveşte pe minori, cât şi pe majori. sistemul penitenciar suferă de o gravă lipsă de fonduri, care are drept consecinţă, printre altele, violări ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, mai ales în sfera respectării Articolului 3 al Convenţiei.
Condiţiile grele de detenţie sunt considerate rele tratamente, existând o multitudine de constatări de violare a Art. 3, de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Având precedent Hotărârea pronunţată în Cauza Bragadireanu contra României, sunt analizate rapoarte ale Comitetului European pentru Prevenirea Torturii (CPT) - instituţie a Consiliului Europei. Aceste rapoarte care arată condiţiile de detenţie ca fiind sub standardele minim acceptate de acest organism.
Din câte cunosc, în România, în prezent, există două centre de reeducare – Buziaş şi Târgu-Ocna şi trei penitenciare dedicate minorilor – Bacău, Craiova, Tichileşti.
Având în vedere importanţa deosebită a entităţilor europene în asigurarea drepturilor omului, în continuare m-aţi referi la standardele impuse de către Comitetul European pentru prevenirea Torturii (sursa:CPT/Inf/E (2002) 1 – Rev. 2013).
Astfel, în ceea ce îi priveşte pe minorii privaţi de libertate, în chiar Introducerea făcută în secţiunea dedicată centrelor de detenţie, CPT arată:
"În opinia CPT-ului, toţi minorii privaţi de libertate, acuzaţi sau condamnaţi pentru o infracţiune penală, trebuie încarceraţi în centre de detenţie concepute special pentru persoane de această vârstă, oferind regimuri de detenţie adaptate necesităţilor lor şi posedând un personal pregătit pentru lucrul cu tinerii.
Mai mult, luarea în custodie a deţinuţilor minori necesită eforturi deosebite pentru reducerea riscurilor de inadaptare socială pe termen lung. Aceasta înseamnă o abordare pluridisciplinară, făcând apel la competenţele unei game de profesionişti (în special profesori, instructori şi psihologi), pentru a răspunde necesităţilor individuale ale minorilor în cadrul unui mediu educativ şi socio-terapeutic sigur.,,
În consecinţă, Comitetul European pentru prevenirea Torturii, recomandă canalizarea resurselor spre acoperirea, în principal, a aspectelor privitoare la:
• condiţiile materiale de detenţie;
• programele de activităţi;
• probleme referitoare la personal;
• contacte cu lumea exterioară;
• disciplina;
• proceduri de plângere şi inspecţie;
• probleme medicale.
Domnule avocat Andrei Grigoriu , din experienţa pe care o aveţi ce credeţi că ar trebui făcut pentru îmbunătăţirea condiţiilor în sensul reintegrării minorilor din centrele de detenţie, deci, până la urmă, pentru combaterea delincvenţei juvenile?
În primul rând, nu pot să neg existenţa progreselor privind reeducarea minorilor. Totuşi, pe tărâmul detenţiei şi al reeducării, Statul trebuie să aloce numeroase fonduri, care să fie canalizate nu numai spre cei internaţi în centrele de care am vorbit, cât şi spre dotarea acestora cu facilităţi moderne, eventual construirea altora noi. Nu în ultimul rând, este necesar şi educarea personalului centrelor, nu numai a minorilor. Nici un moment nu trebuie uitat că minorii sunt un aluat care poate fi modelat încă. Iar costurile reintegrării sociale a acestora, oricât de mari ar fi, sunt infime faţă de costurile neintergării lor. Pur şi simplu, prevenirea infracţionalităţii este nu numai o dovadă a gradului de civilizaţie a unei societăţi, ci, mai mult, ajută la dezvoltarea în ansamblu a acesteia.
Sursa: Antena Satelor, Emisiunea Vrem să Ştii, rubrica Ghid Juridic, interviu realizat de Camelia Teodosiu cu avocat Andrei Grigoriu prin recomandarea publicaţiei on-line avocatnet.ro