Controlul rovinietei: În ce zone sunt amplasate cele 66 de camere video
Soferii care circula cu autoturismele pe reteaua de drumuri nationale a Romaniei fara sa plateasca rovinieta sunt depistati, in principal, prin intermediul camerelor de supraveghere instalate de catre Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale. Din ianuarie, numarul punctelor fixe de control a ajuns la 66, insa zonele in care sunt instalate acestea n-au fost precizate de CNADNR.
20 Februarie 2015, 08:59
Prin urmare, AvocatNet.ro a cerut institutiei o lista cu amplasarea tuturor camerelor video. Controlul se mai face, de asemenea, si prin intermediul unor puncte mobile sau cu ajutorul personalului autorizat in acest sens. Soferii care nu achita rovinieta sunt pasibili de amenzi ce ajung pana la 4500 de lei.
Tariful de utilizare (sau, pe scurt, rovinieta) ofera soferilor dreptul de a circula, pe o perioada de timp determinata, pe reteaua de drumuri nationale a Romaniei. Persoanele care evita aceasta obligatie pot fi amendate de catre autoritatile statului, astfel ca, pentru a depista in trafic soferii care nu achita rovinieta, CNADNR amplaseaza constant, pe drumurile nationale, camere video de supraveghere.
Numai in decembrie si ianuarie au fost amplasate 33 de noi puncte fixe de control, in acest fel dublandu-se, practic, numarul camerelor video de supraveghere. Zonele in care au fost instalate noile camere video n-au fost specificate si, de aceea, AvocatNet.ro a solicitat CNADNR o lista cu amplasarea tuturor punctelor fixe prin care se controleaza, in momentul de fata, valabilitatea rovinietelor.
Conform documentului primit de redactia noastra, cele mai multe puncte fixe de control sunt situate pe Drumul National 1 (Timisul de Sus, Sebes, Valcele, Sercaia, Osorhei, Barcanesti/Romanesti), Drumul National 2 (Iacobesti, Nicolae Balcescu, Motca, Maracineni), Drumul National 6 (Sannicolau Mare, Cosoveni, Mehadia, Draganesti Vlasca) si Drumul National 15 (Vaduri, Sangeorgiu de Mures, Girleni, Calugareni).
Singurele camere de supraveghere pozitionate pe autostrazi sunt cele de la Petresti (A1), Glina, Fetesti (A2), Gilau si Snagov (A3).
Pana la sfarsitul anului 2015, CNADNR puncteaza ca vor mai fi puse in functiune inca opt puncte fixe de control.
Nota: In fisierul anexat la articol gasiti lista exacta a zonelor in care sunt amplasate toate cele 66 de puncte fixe pentru controlul valabilitatii rovinietei.
De asemenea, controlul rovinietelor se mai face si cu ajutorul a 14 camere video mobile, care sunt impartite intre....