Beneficii financiare pentru asistenții sociali: Stimulente lunare între 250 și 1.000 de lei
Asistenţii şi lucrătorii sociali de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti vor beneficia de stimulente financiare cuprinse între 250 şi 1.000 de lei/lună.
30 Septembrie 2024, 17:36
O hotărâre în acest sens a fost aprobată, în unanimitate, în şedinţa de luni a Consiliului General al Capitalei
Cuantumul acestor stimulente va fi diferit, în funcţie de vechimea angajării la DGASMB. Astfel, asistenţii sociali vor primi următoarele sume: 300 de lei (pentru o vechime mai mică de un an), 500 de lei (între 1 - 3 ani), 800 de lei (3 - 5 ani), 1.000 de lei (peste 5 ani).
Pentru lucrător social/tehnician asistenţă socială, cuantumul lunar al stimulentului financiar va fi de: 250 de lei (pentru vechime mai mică de un an), 400 de lei (între 1-3 ani), 600 de lei (3 - 5 ani), 800 de lei (mai mult de 5 ani).
Conform raportului de specialitate, personalul din sistemul de asistenţă socială este expus factorilor de risc, care în ultimii patru ani s-au diversificat ca urmare a pandemiei COVID-19 şi şi a conflictului armat din Ucraina.
'Lucrătorii din linia întâi din domeniul asistenţei sociale au fost obligaţi să identifice, din mers, cele mai adecvate măsuri care să răspundă nevoilor persoanelor aflate în risc de marginalizare socială. Acest cumul de factori a condus la o deteriorare alarmantă a stării de sănătate a lucrătorilor din sistemul de asistenţă socială, fapt ce s-a concretizat în creşterea numărului de zile de concediu medical, ca urmare a degradării progresive cauzate de bolile cronice şi a demisiilor. La toate acestea se adaugă procentul deloc de neglijat al persoanelor care se pensionează', se arată în document.
Potrivit acestuia, autorităţile trebuie să susţină asistenţa socială, în special personalul din prima linie care acordă suport persoanelor în dificultate, merge în vizite în familiile din comunităţile marginalizate, asigură asistenţă persoanelor vârstnice, celor cu dizabilităţi şi copiilor, oferă suportul necesar victimelor violenţei în familie.
Totodată, salarizarea asistenţilor sociali, stabilită prin Legea 153/2017, se situează 'mult sub nivelul personalului cu studii medii din administraţia publică locală', se menţionează în document.
DGASMB dispune de 37 de posturi de asistent social şi 10 posturi de lucrător social, dintre care 21 sunt vacante.