-

Dietele bunicii. Coriandrul, cimbrul și păpădia luptă cu kilogramele în plus

Dietele bunicii, luate în seamă de nutriționiști și farmaciști, au dus la conceperea unor planuri de slăbire pe bază de ceaiuri, decocturi și pilule obținute din pulbere de plante.

Tentaţia de a slăbi este însoţită de alegerea la întâmplare a unei diete care a dat rezultate printre prietenele noastre sau pe care, la prima vedere, o considerăm potrivită stilului nostru de viaţă. Evident, este o metodă mult mai bună decât înfometarea, dar nu neapărat şi eficientă. 

Alături de ingredientele-cheie ale unei cure de slăbire, alimentaţia echilibrată şi mişcarea, plantele medicinale susţin dieta prin acţiunea lor şi contribuie la accelerarea metabolismului, la arderea grăsimilor în exces, la reglarea metabolismului, la reducerea oboselii şi, nu în ultimul rând, la scăderea riscului bolilor cardiovasculare şi a complicaţiilor acestora.

Plantele recomandate în reglarea problemelor de greutate sunt cele diuretice: ceaiul verde, coada calului, socul, mesteacănul şi tonicele digestive precum: salvia, ienupărul, coriandrul, ghimbirul, cimbrul. Plantele se găsesc în farmaciile naturiste sub formă de ceai, tincturi sau capsule.

 

Cura de slăbire, în 3 pași

O cură de slăbire eficientă cuprinde 3 paşi importanţi în arderea caloriilor: purificare şi drenaj, slăbirea propriu-zisă, urmate apoi de controlul apetitului şi eliminarea poftei de dulce. În acest fel, controlul greutăţii nu presupune riscuri pentru sănătate şi este complet natural.

Un mix obţinut din soc, păpădie, mesteacăn, lămâie şi salvie asigură etapa de purificare şi drenaj, ce pregăteşte organismul pentru un răspuns eficient şi de durată la cură şi iniţierea procesului de slăbire fără probleme pentru sănătate.

Arderea propriu-zisă este asigurată de mixul de ceai verde, coriandru, ghimbir şi aloe. Acest proces durează 2-3 luni şi constă în stimularea arderii grăsimilor cu eficienţă sporită datorită detoxifierii şi procesului de slăbire iniţiat prin prima etapă. Astfel, organismul răspunde mult mai rapid la plantele care ard grăsimile şi stimulează producerea de energie la nivel celular, rezultând diminuarea depozitelor adipoase şi scăderea colesterolului.

Mult mai dificilă decât cura de slăbire propriu-zisă este menţinerea greutăţii obţinute după încheierea acesteia. Reglarea metabolismului este un aspect extrem de important, deoarece, după încetarea curei, organismul tinde să revină la greutatea iniţială. Controlul apetitului şi al nevoii de dulce este susţinut în primă fază de spirulină, cicoare şi extracte din seminţe de in, care suprimă nevoia de a mânca dulce, şi continuă cu extracte din uleiuri esenţiale de portocale, lămâie, scorţişoară şi mentă.

Slăbirea gradată are rezultate sigure şi de lungă durată, efectele fiind vizibile din prima lună. O cură de slăbire corectă şi eficientă presupune o primă etapă de detoxifiere a organismului, prin eliminarea substanţelor toxice, abia apoi trecându-se la etapa a doua, cura de slăbit propriu-zisă. În a treia etapă se limitează aportul alimentar prin controlul apetitului, după care se elimină cauza frecventă a îngrăşării: nevoia de dulce.