Ascultă Radio Antena Satelor Live

Deficit de medici de familie, în Mureș

Numărul medicilor de familie a scăzut de la un an la altul, astfel că CJAS Mureș are acum contracte cu mai puțin de 300 de medici de familie.

18 Noiembrie 2018, 07:19

Problema este că tinerii nu doresc să devină medici de familie, iar modificările de la rezidențiat dezavantajează și mai mult această specialitate, a declarat pentru Radio Tîrgu-Mureș președintele Asociației Medicilor de Familie Mureș, dr. Remus Șipoș: "În județul Mureș avem acum un deficit de 78 de medici de familie în condițiile în care sunt 290 de contracte în desfășurare și ne gândim că în 2018 au terminat în Centrul Universitar Mureș 4 medici de familie dintre care 1 se regăsește în sistem și 3 nu. Este foarte atractivă medicina de familie dar să nu fie profesată în România. E birocrație multă și remunerație, vorba lui Caragiale, se știe, după buget, mică. De asta nu e atractiv să profesezi în România. Rezidențiatul pe medicină de familie de la 3 ani a devenit 4 ani, ca să corespundă normelor europene, va face ca în 2019 să nu avem absolvenți ai acestei specialități".
Zeci de localități din județul Mureș au rămas fără medic de familie, situație întâlnită inclusiv în ora?e, iar medicii activi au mai mulți pacienți decât ar trebui. În plus, au început să plece în străinătate nu numai medici tineri, ci și seniori, precizează tot dr. Remus Șipoș: "Eu, anul acesta, știu de cel puțin un senior plecat și care deja profesează în Franța și mai știu de doi seniori care sunt încă în perioada de tatonare, dar unul dintre ei este deja acolo. Vorbim de județul Mureș. Sunt 32 de localități care nu au medic de familie în județul Mureș care este centru universitar. Nu sunt localități rurale doar ci și 3 urbane, dar nu Tîrgu-Mureș. Este vorba de Sovata, Luduș, Sighițoara. În Sighișoara este o situație aparte deoarece și numărul medicilor pensionari de aici este mare. Din 11 medici, 4 sunt pensionari. Pacienții care nu au medici de familie încarcă listele celor care sunt încă în activitate dar atunci ne întrebăm cât de competitiv mai poate fi medicul?"
Nu doar județul Mureș se confruntă cu problema deficitului medicilor de familie, situația este întâlnită și în alte județe.
Un semnal de alarmă în acest sens este tras și de Societatea Na?ională a Medicilor de Familie, care estimează că în câțiva ani nu vor mai fi deloc medici de familie în mediul rural.

RADOR

Excedent de rezerve de sânge în judeţul Vrancea
Pilula de sanatate 11 Aprilie 2024, 18:41

Excedent de rezerve de sânge în judeţul Vrancea

Este nevoie, la nivel naţional, de sânge din anumite grupe, în special cele cu RH negativ, care sunt şi destul de rare....

Excedent de rezerve de sânge în judeţul Vrancea
Primii pași în îngrijirea dentară - Prima vizita la stomatolog pentru copilul tău
Pilula de sanatate 11 Aprilie 2024, 13:31

Primii pași în îngrijirea dentară - Prima vizita la stomatolog pentru copilul tău

Siguranța și sănătatea copiilor noștri sunt preocupări primordiale pentru orice părinte. În acest context, îngrijirea...

Primii pași în îngrijirea dentară - Prima vizita la stomatolog pentru copilul tău
A fost identificată peptida prezentă în gluten și responsabilă de boala celiacă
Pilula de sanatate 03 Aprilie 2024, 00:55

A fost identificată peptida prezentă în gluten și responsabilă de boala celiacă

A fost identificată peptida prezentă în gluten și responsabilă de boala celiacă. Și mai bine, a fost descoperită o enzimă...

A fost identificată peptida prezentă în gluten și responsabilă de boala celiacă
Vaslui: Bărbat cu arsuri pe jumătate din corp după ce a dat foc vegetaţiei uscate din curte
Pilula de sanatate 02 Aprilie 2024, 20:07

Vaslui: Bărbat cu arsuri pe jumătate din corp după ce a dat foc vegetaţiei uscate din curte

Un bărbat a suferit arsuri pe jumătate din corp după ce a dat foc vegetaţiei uscate din curtea locuinţei sale din comuna...

Vaslui: Bărbat cu arsuri pe jumătate din corp după ce a dat foc vegetaţiei uscate din curte
Rujeola, una dintre cele mai contagioase boli globale
Pilula de sanatate 01 Aprilie 2024, 17:33

Rujeola, una dintre cele mai contagioase boli globale

Rujeola, o boală infecțioasă cauzată de virusul rujeolic, este recunoscută ca fiind una dintre cele mai contagioase boli din...

Rujeola, una dintre cele mai contagioase boli globale
Iată cum să dormi mai bine în timpul menopauzei
Pilula de sanatate 29 Martie 2024, 21:59

Iată cum să dormi mai bine în timpul menopauzei

La menopauză, poate deveni dificil pentru unele femei să adoarmă. Iată câteva sfaturile ei despre cum să reveniți la un somn...

Iată cum să dormi mai bine în timpul menopauzei
Acest fenomen biologic din organism ar putea face ca unele persoane să dezvolte boala Alzheimer
Pilula de sanatate 26 Martie 2024, 21:51

Acest fenomen biologic din organism ar putea face ca unele persoane să dezvolte boala Alzheimer

Un studiu publicat pe 15 noiembrie 2023 în revista medicală GLIA sugerează că o mutație genetică ar putea crește riscul de a...

Acest fenomen biologic din organism ar putea face ca unele persoane să dezvolte boala Alzheimer
Purpura: pete roșii pe piele, ce se întâmplă?
Pilula de sanatate 22 Martie 2024, 21:34

Purpura: pete roșii pe piele, ce se întâmplă?

Purpura este rar discutată. Nu este o boală, ci un simptom care poate fi cauzat de diverse afecțiuni. Cum putem recunoaște...

Purpura: pete roșii pe piele, ce se întâmplă?