-

20 de ani şi peste 80 de transplanturi cardiace, la Târgu Mureş

Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) din Târgu-Mureş a sărbătorit săptămâna trecută 20 de ani de la realizarea primului transplant cardiac.

De atunci s-au realizat 82 de transplanturi de cord şi au fost introduse o serie de tehnici în premieră în România. Cu această ocazie, la Târgu-Mureş au loc activităţi ştiinţifice la care au participat oaspeţi din Europa şi Statele Unite.

Centrul din Târgu-Mureş este singurul din ţară unde se fac în mod curent transplanturi cardiace, însă ar fi nevoie de încă cel puţin trei astfel de centre, a precizat şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul IUBCvT Târgu-Mureş, prof.dr. Horaţiu Suciu.

Sursa: rador

Foto: pixabay.com

Articole înrudite