Ascultă Radio Antena Satelor Live

„Tratamentul cu nămol trebuie făcut sub supraveghere medicală”

Vacanţa pe litoral nu înseamnă doar relaxare la plajă. Cei care au probleme de sănătate pot beneficia de efectele terapeutice ale nămolului de la Techirghiol, cunoscute în întreaga lume.

„Tratamentul cu nămol trebuie făcut sub supraveghere medicală”

15 Iulie 2021, 12:22

Pentru ca nămolul să fie cu adevărat eficient, trebuie cumpărat doar din locuri autorizate şi în niciun caz de la vânzătorii ambulanţi de pe plajă, trebuie aplicat după anumite reguli şi la recomandarea medicului. Conf. univ. dr. Olga Surdu, medic primar Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie, la Sanatoriul Balnear Techirghiol, ne explică, astăzi, la Interviul Dimineţii, cum ar trebui să decurgă un tratament cu nămol, cui îi este recomandat, dar şi ce contraindicaţii există.
Ce ar trebui să ştie turiştii care, în timpul vacanţei de pe litoral, vor să facă şi un tratament cu nămol?
„În primul rând, tratamentul cu nămol trebuie făcut sub supraveghere medicală, în sensul explicaţiilor care trebuiesc date persoanelor respective - cât durează procedura, cum se înlănţuie etapele procedurale în timp, care este perioada zilei când se fac cel mai bine pentru pacient, de aceea trebuie făcute sub supraveghere medicală”, a declarat dr. Olga Surdu.
Cât ar trebui să dureze o cură?
„O cură balneară durează de la 18 până la 21 de zile. Datorită condiţiilor de viaţă contemporană care oferă perioade mai scurte de vacanţă şi alte constrângeri, noi am făcut studii şi două săptămâni sunt minim necesare pentru o cură balneară”, spune dr. Olga Surdu.
Pe plajele de pe litoral au apărut şi în acest an vânzătorii ambulanţi de nămol. Care sunt riscurile la care se expun cei care îl cumpără şi îl folosesc?
„Cred că riscul cel mai neplăcut şi cel mai mare este cel al dezamăgirii pentru că aplicaţia de nămol, aşa cum este ea corect făcută, se referă la întreg corpul, deci, tot corpul trebuie să beneficieze de efectele emoliente şi antiinflamatorii ale nămolului şi important de spus de protecţie solară. Cei care iau pe alte plaje o sticlă, un borcan de nămol, îşi aplică pe genunchi, pe un cot, deci, nu obţin rezultatele pe care le dă aplicaţia de nămol asupra întregului organism. Este doar o mânjire cu nămol fără efecte”, precizează dr. Olga Surdu.
Aţi mai spus că este important şi ora la care se aplică nămolul!
„Da, asta cred că toată lumea ar trebui să ştie că este tradiţie ca băile de soare să se facă dimineaţa când sunt predominante ultravioletele şi nu cele din timpul zilei care produc o încălzire mult mai mare şi dacă suntem neatenţi şi cu capul neprotejat de radiaţii şi stăm prea mult la soare, riscul este insolaţia. Dimineaţa şi după-amiaza, o aplicaţie corectă durează cam o oră şi jumătate sau două ore, se pune o singură dată nămol pe zi şi aplicaţia se face de la gât în jos. Sunt tot felul de legende locale, ca să zic aşa, cu persoane care îşi pun nămol în cap, îşi dau pe faţă şi nu are rost. Nămolul pe cap atrage atrage şi mai mult radiaţia solară, deci, riscul de insolaţie este mult mai mare. Noi le recomandăm pacienţilor 10-15 minute când ajung pe plajă să se încălzească, după care să facă o baie în lac. Dacă stăm în miezul zilei când afară sunt 32-35 de grade şi apa de îmbăiere este la 24 de grade, diferenţa termică este foarte mare, organismul trebuie să facă faţă acestei diferenţe şi acţionează ca un pompier. Îşi pune în mişcare toate mecanismele de apărare şi după-amiaza ajung oamenii la hotel obosiţi, epuizaţi din cauza acestui contrast termic la care supu organismul”, a spus dr. Olga Surdu.
Cui îi este recomandat un astfel de tratament?
„Am să încep prin a spune cui nu îi este recomandat. Este vorba despre persoanele cu probleme cardiovasculare semnificative cu boli coronariene care nu sunt controlate medicamentos, cu varice, cu ulcere varicoase, cu sindrom inflamator şi celor cu sechele neurologice sau accident vascular şi celor cu traumarisme craniene sau vertebrale severe. Sunt datoare să spun cine poate face terapia cu nomol: pacienţii cu probleme osteo-articulare, artroze, maladie artrozică vertebro-periferică, deci, artrozele comune. Sechelele post-traumatice, după o fractură, entorsă sau luxaţie sau după o intervenţie chirurgicală ortopedică. Dacă în primăvară a fost montată o proteză totală de şold, vara, după terminarea programului de recuperare rapidă după intervenţie, poate să facă şi cură balneară cu nămol. Afecţiunile neurologice periferice, o pareză după o hernie de disc sau în alt context. Deci, sunt destul de mulţi cei care pot beneficia de tratament”, a mai spus dr. Olga Surdu.

RADOR
Foto: Pixabay

Contrabanda și piața medicamentului
Pilula de sanatate 17 Aprilie 2024, 08:22

Contrabanda și piața medicamentului

OMS își intensifică lupta împotriva contrabandei cu medicamente. Africa și Asia nu mai sunt singurele țări afectate de...

Contrabanda și piața medicamentului
Pericolele medicamentelor
Pilula de sanatate 16 Aprilie 2024, 08:25

Pericolele medicamentelor

Medicamentele au rolul de a vindeca, dar nu sunt lipsite de toxicitate, iar administrarea lor comportă un risc. Numărul de...

Pericolele medicamentelor
A crescut numărul arădenilor cu alergii de primăvară
Pilula de sanatate 15 Aprilie 2024, 19:32

A crescut numărul arădenilor cu alergii de primăvară

În această perioadă, polenul arborilor înfloriţi, polenul de iarbă şi sporii de mucegai sunt principalii alergeni care...

A crescut numărul arădenilor cu alergii de primăvară
Tot mai mulţi români se îmbolnăvesc de rujeolă, una dintre cele mai contagioase boli
Pilula de sanatate 15 Aprilie 2024, 18:32

Tot mai mulţi români se îmbolnăvesc de rujeolă, una dintre cele mai contagioase boli

Tot mai mulţi români se îmbolnăvesc de rujeolă, iar unii dintre ei ajung să aibă şi complicaţii. Este una dintre cele mai...

Tot mai mulţi români se îmbolnăvesc de rujeolă, una dintre cele mai contagioase boli
Prin Convenția Medicrime, Consiliul Europei combate contrafacerea medicamentelor
Pilula de sanatate 15 Aprilie 2024, 08:30

Prin Convenția Medicrime, Consiliul Europei combate contrafacerea medicamentelor

Consiliul Europei și-a stabilit obiectivul de a oferi mijloacele necesare pentru a combate în mod eficient medicamentele și...

Prin Convenția Medicrime, Consiliul Europei combate contrafacerea medicamentelor
Utilizarea criminală a medicamentelor: o realitate îngrijorătoare
Pilula de sanatate 14 Aprilie 2024, 08:33

Utilizarea criminală a medicamentelor: o realitate îngrijorătoare

Supunerea chimică este definită ca fiind "administrarea uneia sau mai multor substanțe psihoactive în scopuri criminale...

Utilizarea criminală a medicamentelor: o realitate îngrijorătoare
Fibromialgia - marcată de oboseală și durere
Pilula de sanatate 13 Aprilie 2024, 08:38

Fibromialgia - marcată de oboseală și durere

Fibromialgia este o boală puțin cunoscută, pentru care nu există încă un tratament. Cu toate acestea, anumite medicamente pot...

Fibromialgia - marcată de oboseală și durere
Test de sânge: ce înseamnă GMV și MCHT ridicate?
Pilula de sanatate 12 Aprilie 2024, 08:43

Test de sânge: ce înseamnă GMV și MCHT ridicate?

Volumul corpuscular mediu (VGM) și conținutul mediu corpuscular de hemoglobină (CMHM) sunt două măsurători efectuate în...

Test de sânge: ce înseamnă GMV și MCHT ridicate?