Ascultă Radio Antena Satelor Live

Un acid gras din uleiul de palmier, asociat cu răspândirea cancerului

Oamenii de ştiinţă au demonstrat că un acid gras care se găseşte în uleiul de palmier poate încuraja răspândirea cancerului, în urma unui studiu care ar putea deschide calea pentru noi tratamente, relatează The Guardian.

Un acid gras din uleiul de palmier, asociat cu răspândirea cancerului

11 Noiembrie 2021, 10:22

Studiul, efectuat pe şoareci, a constatat că acidul palmitic a promovat metastaze în cancerele bucale şi de piele.

Acest proces ar putea fi contracarat în viitor cu ajutorul medicamentelor sau al unor regimuri alimentare atent concepute, însă echipa din spatele cercetării a avertizat că pacienţii nu trebuie să urmeze diete în absenţa studiilor clinice, pe subiecţi umani.

''Există ceva foarte special la acidul palmitic care îl face un promotor extrem de puternic al metastazelor'', a declarat profesorul Salvador Aznar-Benitah, de la Institutul de Cercetare în Biomedicină (IRB) din Barcelona.

''Cred că este prea devreme pentru a determina ce tip de dietă care ar încetini procesul de metastază ar putea fi urmat de pacienţii cu cancer metastatic'', a adăugat cercetătorul.

Studiul se adaugă dovezilor emergente conform cărora dieta poate fi utilizată pentru îmbunătăţirea tratamentelor existente pentru cancer, în condiţiile în care celulele tumorale se bazează în mod disproporţionat pe anumite substanţe nutritive, sau acestea din urmă sunt necesare în stadii critice, cum ar fi în metastază.

Cercetarea, care se bazează pe studii anterioare efectuate de aceeaşi echipă, a arătat că în cadrul unei tumori doar celulele dintr-un mic subgrup au capacitatea de a se răspândi, părăsind tumoarea, ajungând la alte organe şi colonizându-le. Aceste celule canceroase specializate par să se bazeze cu precădere pe acizii graşi, iar cele mai recente cercetări au restrâns aria la acidul palmitic, care se găseşte în uleiul de palmier, dar şi într-o mare varietate de alimente.

Studiul, publicat în jurnalul ştiinţific Nature, a constatat că atunci când cantitatea de acid palmitic din alimentaţia şoarecilor a fost suplimentată, cancerele bucale şi de piele au prezentat un risc mai mare de răspândire.

Alţi acizi graşi numiţi acid oleic şi acid linoleic - grăsimile omega-9 şi omega-6, găsite în alimente precum uleiul de măsline şi seminţele de in - nu au prezentat acelaşi efect. În plus, niciunul dintre aceşti doi acizi graşi testaţi nu a amplificat riscul de a dezvolta cancer.

Studiul a sugerat că expunerea la acidul palmitic a provocat modificări ale funcţiei genelor din celulele canceroase care le-au permis să detecteze acizii graşi şi să-i consume în mod mai eficient.

Prezenţa acidului palmitic a părut, de asemenea, să declanşeze o ''stare regenerativă'' la celulele canceroase, permiţându-le să formeze reţele de semnalizare dincolo de tumoare, despre care se ştie că reprezintă un pas crucial către răspândire.

Metastaza rămâne principala cauză de deces la pacienţii cu cancer şi marea majoritate a persoanelor cu cancer metastatic pot fi doar tratate, dar nu vindecate.

Înţelegând de ce au nevoie celulele canceroase pentru a realiza acest salt, oamenii de ştiinţă au identificat, de asemenea, modalităţi pentru blocarea acestui proces şi plănuiesc un studiu clinic asupra proteinelor care interferează cu răspunsul tumorii la acidul palmitic, informeaza Agerpres.

''Aceasta este o abordare mult mai realistă în ceea ce priveşte o terapie reală, în cazul căreia nu contează dacă unui pacient îi place Nutella sau pizza'', a spus Aznar-Benitah, cercetătorul adăugând că ''joaca cu dietele este foarte complicată''.

Profesorul Greg Hannon, director al Institutului de Cercetare a Cancerului din Cambridge, Marea Britanie, a declarat: ''Acesta este un studiu riguros şi exhaustiv care sugerează că expunerea la un component important al uleiului de palmier schimbă în mod durabil comportamentul celulelor canceroase, făcându-le mai predispuse la progresie de la nivel local la boală metastatică potenţial letală. Având în vedere prevalenţa uleiului de palmier ca ingredient în alimentele procesate, acest studiu oferă o motivaţie puternică pentru studii suplimentare asupra modului în care alegerile din alimentaţie influenţează riscul de progresie a tumorii''.

Foto: pixabay

Etichete : cancer ulei de palmier
Vaccinarea antigripală rămâne cea mai sigură metodă de protecție pentru persoanele cu risc de boală severă
Pilula de sanatate 12 Ianuarie 2026, 08:52

Vaccinarea antigripală rămâne cea mai sigură metodă de protecție pentru persoanele cu risc de boală severă

Specialiștii în sănătate publică lansează un apel urgent către categoriile vulnerabile de populație, subliniind importanța...

Vaccinarea antigripală rămâne cea mai sigură metodă de protecție pentru persoanele cu risc de boală severă
Legătura directă dintre statul prelungit pe scaun și riscul de hipertensiune
Pilula de sanatate 11 Ianuarie 2026, 10:33

Legătura directă dintre statul prelungit pe scaun și riscul de hipertensiune

Într-o eră dominată de tehnologie și muncă de birou, inima umană se confruntă cu o provocare fără precedent numită...

Legătura directă dintre statul prelungit pe scaun și riscul de hipertensiune
Atenție la excesele alimentare: Sfaturi pentru o masă de sărbători echilibrată
Pilula de sanatate 23 Decembrie 2025, 16:17

Atenție la excesele alimentare: Sfaturi pentru o masă de sărbători echilibrată

Masa de sărbători poate deveni ușor o capcană a exceselor, mai ales când pe masă se adună multe feluri și porții mari, iar...

Atenție la excesele alimentare: Sfaturi pentru o masă de sărbători echilibrată
Virusul gripal se extinde mai devreme decât în mod obișnuit în această iarnă
Pilula de sanatate 18 Decembrie 2025, 09:41

Virusul gripal se extinde mai devreme decât în mod obișnuit în această iarnă

Sistemele medicale din mai multe țări europene se confruntă cu o presiune critică în această iarnă, pe fondul unei propagări...

Virusul gripal se extinde mai devreme decât în mod obișnuit în această iarnă
Oboseala cronică este o boală fizică reală și nu o problemă psihică
Pilula de sanatate 17 Decembrie 2025, 13:23

Oboseala cronică este o boală fizică reală și nu o problemă psihică

Cercetătorii au pus capăt speculațiilor privind natura sindromului de oboseală cronică, demonstrând prin analize complexe că...

Oboseala cronică este o boală fizică reală și nu o problemă psihică
Peste 3.000 de cazuri de gripă într-o singură săptămână în toată țara. Medicii recomandă vaccinarea antigripală
Pilula de sanatate 17 Decembrie 2025, 10:01

Peste 3.000 de cazuri de gripă într-o singură săptămână în toată țara. Medicii recomandă vaccinarea antigripală

Creșterea accelerată a cazurilor de gripă din ultimele zile readuce în prim-plan importanța vaccinării antigripale, ca măsură...

Peste 3.000 de cazuri de gripă într-o singură săptămână în toată țara. Medicii recomandă vaccinarea antigripală
Precizări medicale despre lepră: Asociere de antibiotice și monitorizare pe termen lung
Pilula de sanatate 12 Decembrie 2025, 15:47

Precizări medicale despre lepră: Asociere de antibiotice și monitorizare pe termen lung

Lepra se tratează printr-o combinație de antibiotice, iar terapia poate ajunge până la doi ani, însă riscul de transmitere...

Precizări medicale despre lepră: Asociere de antibiotice și monitorizare pe termen lung
Institutul Cantacuzino confirmă prezența noii tulpini de gripă A în țara noastră
Pilula de sanatate 12 Decembrie 2025, 11:17

Institutul Cantacuzino confirmă prezența noii tulpini de gripă A în țara noastră

Autoritățile sanitare au confirmat pătrunderea pe teritoriul național a unei noi forme a virusului gripal care se manifestă...

Institutul Cantacuzino confirmă prezența noii tulpini de gripă A în țara noastră