De ce apar ticurile și cum le putem trata?
Ticurile reprezintă mișcări sau vocalizări (sunete) cu apariție bruscă, sunt repetitive, neritmice, stereotipe, involuntare (uneori pot avea și o componentă voluntară). Pot fi tranzitorii sau persistente și se accentuează în condiții de anxietate crescută.
20 Septembrie 2016, 14:58
Acestea debutează în copilărie, de obicei în jurul varstei de 7 ani și mult mai rar sub vârsta de 3 ani sau peste 15 ani. Ticurile diferă prin gradul lor de severitate, forma cea mai gravă fiind sindromul Gilles de la Tourette. Această tulburare are caracter familial și există modificări în circuitele frontale, subcorticale și ale corpilor striați. Se asociază frecvent cu alte tulburări (ex. tulburarea obsesiv – compulsivă).
Cauzele clare nu au fost încă descoperite, însă s-a evidențiat prezența unor dezechilibre biochimice, iar studiile imunologice s-au intensificat în contextul ipotezei autoimune.
În general debutul este cu mișcări bruște la nivelul feței și al ochilor, printre cele mai frecvente enumerându-se clipitul, strâmbatul gurii sau nasului. Acestea sunt accentuate de emoții și dispar în stare de relaxare sau în timpul somnului. În formele cronice sau în sindromul Tourette la început pot fi ticuri simple faciale, însă treptat apar mișcări mai complexe care imită gesturi (legănatul, apucatul brațelor) și asociază mai multe ticuri verbale (tușit, fluierat, dresul vocii, suflat).
Ticurile motorii pot fi simple sau complexe. Cele simple au implicat un număr mic de grupe musculare (ex. clipit, grimase ale feței, mișcări ale gâtului), iar cele complexe reproduc diferite gesturi (ex. aranjarea hainelor, ridicarea brațelor).
Ticurile vocale sunt de asemenea simple și complexe. Printre cele simple regăsim suflatul, fluieratul, iar cele complexe presupun silabe, expresii uzuale și propoziții.
Formele ticurilor:
Tranzitorii: forme ușoare cu unul sau două ticuri, având durată maximă de 4 luni.
Cronice (vocale/motorii): formă mai gravă, cu durată mai mare de un an, însoțite de scăderea atenției și performanțelor școlare, asociind chiar dezamăgirea pacientului față de starea pe care o are. De obicei se asociază cu tulburarea obsesiv – compulsivă.
Sindromul Gilles de la Tourette: are cel mai mare grad de severitate, fiind prezente multiple ticuri motorii și vocale asociate, durata este mai mare de un an, iar remisiunile sunt de scurtă durată. Frecvent asociază tulburare obsesiv – compulsivă și tulburare hiperkinetică cu deficit de atenție.
Ticurile pot să apară și la adulți, situație în care lipsa somnului și stresul joacă un rol important în declanșarea lor.
Se efectuează și examene paraclinice deoarece ticurile pot fi prezente și în cadrul altor boli neurologice. Astfel sunt utile analizele de sânge, probele hepatice (modificate în boala Wilson – boală ereditară cu depunere de cupru în țesuturi, în special la nivelul ficatului și encefalului), probele inflamatorii (CRP, fibrinogen, VSH), electroencefalograma pentru diagnosticul diferențial cu epilepsia mioclonică, intoxicația cu CO. Examenul genetic evidențiază dacă ticurile fac parte din alte sindroame, electromiograma este utilă pentru diferențierea ticurilor de mișcările anormale care apar în distrofia musculară Duchenne, iar la examene CT sau RMN se apelează pentru a exclude o cauză tumorală.
Tratamentul în medicina alopată
Abordarea diferă în funcție de forma clinică și include informarea pacientului și familiei cu privire la evoluția bolii, jurnal al ticurilor, psihoterapie cognitiv – comportamentală, teste de personalitate, asigurarea unui mediu școlar favorabil, iar în formele mai severe se recurge la tratament medicamentos.