Robert De Niro a vizitat în 1967 fosta Iugoslavie şi apoi i-a dat nume sârbesc uneia dintre fiicele sale
Robert de Niro, unul dintre cei mai mari actori de la Hollywood, este tată a şase copii, iar fiicei mai mari, pe care a adoptat-o în timp ce era căsătorit cu fosta sa soţie, Diana Abbott, i-a dat numele sârbesc Drena.
O femeie din Marea Britanie a adus pe lume cel de-al 22-lea copil al său
Sue Radford şi soţul ei Noel au cea mai numeroasă familie din Marea Britanie, după ce au anunţat naşterea celui de-al 22-lea copil al lor.
Copilul și televizorul – o relație nocivă?
Legea de acordare a zilelor libere părinților pentru a sta acasă cu copiii, intrată în vigoare
În calitate de for decizional, Camera Deputaților a adoptat, cu unanimitate de voturi, proiectul de lege privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ.
Studiu: cât de des se spală copiii pe mâini în aceste zile?
În cadrul unui studiu online la nivel național realizat printre copiii cu vârste între 6 și 18 ani de platforma educațională Kidibot referitor la igiena personală pe perioada pandemiei de Coronavirus, 58.73% dintre copii declară că se spală de peste 7 ori pe zi pe mâini.
Peste 900 de desene spun povestea unei lumi cu apă sănătoasă
Campania "Apăr Apa" derulată de Ministerul Mediului, alături de Ministerul Educaţiei, a ajuns miercuri, 4 martie, într-o nouă etapă: lansarea concursului "SuperEroii lui Picurici".
Copiii din Norvegia au cele mai bune condiţii de viaţă
De ce au copiii nevoie de spiritualitate
Să presupunem că sunteți o familie care crede și nu prea în Dumnezeu, care obișnuiește să facă meditații și să meargă în drumeții. Apoi apar copiii. Ce-i spui copilului despre Dumnezeu?
Infertilitatea masculină, la cel mai înalt nivel în Europa Centrală și de Est!
Conform statisticilor medicale oficiale, la nivel global, 48,5 milioane de cupluri care au contact sexual neprotejat suferă de infertilitate, iar aceasta reprezintă un procent de aproximativ 15% din totalul populației.
Lipsa de afecţiune în timpul copilăriei are consecinţe dramatice
Un studiu britanic a analizat comportamentul mai multor tineri adulţi care la începutul anilor 1990 au petrecut primii ani din viaţă în orfelinatele din România.