-

Fructele și legumele au un efect protector împotriva riscului de demență

Ca parte a unei diete sănătoase, fructele și legumele au un efect protector împotriva riscului de demență, în special a bolii Alzheimer.

Acest lucru se explică prin acțiunea flavonoidelor. Ce fructe au efectul cel puternic?

Un studiu foarte vast s-a concentrat pe aproximativ 3.000 de seniori monitorizați timp de 20 de ani. La intervale regulate, o echipă americană de cercetători de la Universitatea Tufts a evaluat consumul de alimente, în special de fructe și legume.

Intenția a fost să stabilească dacă există o asociere între aportul de flavonoizi (compuși bioactivi) și riscul de a dezvolta demență, în special boala Alzheimer.

Oamenii de ştiinţă au ajustat datele ținând cont de câţiva parametri precum statutul socio-economic, indicele de masă corporală (IMC), fumatul, colesterolul, diabetul, tensiunea arterială ridicată și alte variabile nutritive.

Și, după cum explică dr. Viviane de La Guéronnière, expert în nutriţie, acestea conduc la rezultate spectaculoase referitoare la trei tipuri de flavonoide (flavonoizi), furnizate în special (dar nu numai) de fructe.

– Antocianine: Afine, căpșuni, struguri negri, fructe roșii și fructe de pădure, în general. Diferența de risc de demență între cel mai mare și cel mai mic consum este de 76%.

– Flavonoizi: Mărul, perele, ceapa, ceaiul, fructele și legumele, în general. Diferența de risc este de 44%.

– Polimeri flavonoizi. Ceai, măr, căpșuni, vin. Diferența de risc este de 42%.

Potrivit rezultatelor studiului, flavonoidele sunt neuroprotectoare și antiinflamatoare şi îmbunătătesc circulația cerebrală. Dr. Viviane de La Guéronnière comentează: „Aceste date susțin încă un efect important al fructelor și legumelor, și în special al fructelor de pădure, asupra cogniției și prevenirii demenței, așa cum sugerează alte cercetări”.

Sursa: rador

Foto: pixabay

Articole înrudite

Save
Cookies - preferințele utilizatorului
Folosim cookie-uri pentru a vă asigura că veți obține cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă refuzați utilizarea cookie-urilor, este posibil ca acest site să nu funcționeze conform așteptărilor.
Accept
Nu accept
Află mai multe
Functional
Instrumente utilizate pentru a vă oferi mai multe funcții atunci când navigați pe site, acestea pot include partajarea socială.
PHP.net
Accept
Nu accept
Marketing
Set de tehnici care au ca obiect strategia comercială și în special studiul pieței.
Facebook
Accept
Nu accept
Vot
Vot
Accept
Nu accept