Cheia longevității: să nu te doară oasele (!) Rețeta secretă a românului care a trăit 138 de ani
A fost un adevărat monument al longevității... hrănindu-se cu legume și dragavei, cu brânză și lapte și carne din an în Paște (ori nici chiar atât). În vremea revoluţiei din 1848 era flăcău în toată firea, avea douăzeci de ani. 49 de ani la 1877. 86 la izbucnirea primului război mondial. Şi 135 de ani la intrarea Ştiinţei Craiova în categoria A.
09 Aprilie 2016, 06:30
Olteanul verde ca bradul (era cât pe ce să spun/scriu verde ca prazul) ar fi murit în 1966, la vârsta de 138 de ani. Călare pe două veacuri, se pare că a fost unul dintre cei mai longevivi români (despre care să se fi auzit până la noi).
De la el ne-au rămas legende de tot felul, care trec din gură-n gură și din generație în generație, în comuna mehedințeană Firiz (azi în comuna Ilovăț) dar și o rețetă care e folosită de localnici pentru a alunga durerile de oase și de încheieturi. Oamenii sunt astfel mai sprinteni, mai puțin încrâncenați de durere și, zice-se, de aceea au și ei șansa de a trăi mai mult. Poate nu chiar atât de mult precum consăteanul lor, ciobanul Ilie Stamate, zis Mandău, cel mai vârstnic bărbat din România tuturor timpurilor (ori măcar unul dintre cei mai bătrâni, că din când în când mai apar vești și povești despre câte unul, prin câte un capăt de țară). British Pathe detine in arhiva sa un fragment dintr-un Jurnal TV care il prezinta vioi la 138 de ani.
Referindu-se la secretul longevității sale, moș Mandău spunea: „Omul trebuie să se păstreze ca să trăiască mult, să nu bea, să nu fumeze, să muncească. Am fost cioban toată viața, am trăit printre brazi și stejari, nu am cunoscut beteșugul”.
Leacul de care vă spuneam e de pregătit acum, în acest sezon, căci planta minune din care se face e liliacul mov, inflorescent în aprilie-mai. Unii spun că leacul ar fi în putere dacă-l faci cu liliac mehedințean, din vreunul dintre locurile binecuvântate de Sfântul Nicodim de la Tismana, care a trecut pe-acolo ca să înalțe mănăstiri. Făcu una la Vodița și alta la Coșuștea-Crivelnic și trecu cu pasul și pe la Ponoare, unde-i celebra pădure de liliac monument al naturii (dar din aceea nu ai voie să rupi vreun rap, așa că pigulește doar cu grijă suta de grame de flori proaspete de care ai nevoie).
Cum se pregătește alifia lui Ilie Stamate zis Măndău?
Culegi 100 de grame de floarea frumoasă, cu petalele bine deschise, dar care nu a început a se tumefia. E important ca floarea să fie în momentul cel mai puternic și sănătos al inflorescenței. Ai grijă să nu pui frunze sau crenguțe, numai floare curată. O așezi într-un vas de pământ și torni peste ea un litru de oloi curat de floarea soarelui (nu din cel de la magazin, ci obținut prin presare la rece, în moara de ulei). Ei, și vasul acesta îl pui la macerat, într-un loc întunecat, dar vezi să nu fie în beci, unde-i rece și timpul de macerare ar fi prea crescut. Unii zic că-i bine să îngropi vasul în pământ, sub 20 de cm, că acolo temperatura e mereu aceeași. După două săptămâni, când florile se vor fi macerat, scoți vasul la lumină și-nvârți în el cu o spatulă de lemn, ca să se omogenizeze alifia.
Cum se folosește? Se vor unge încheieturile cu această alifie și se vor masa ușor, până va intra în piele. Apoi se va acoperi locul cu o pânză moale și curată, din materiale naturale (in, bumbac, lână) ori chiar cu o blăniță bine curățată de iepure (se așază cu pielea tăbăcită spre mână, picior etc. și blănița spre exterior).
